Sari la conținut

Germania a aprobat AMENZI rutiere imense. Cât de mari sunt și ce se sancționează

08/10/2021 12:53 - ACTUALIZAT 01/12/2023 17:02

După discuții lungi, Bundesrat a aprobat vineri, 8 octombrie, modificările la catalogul amenzilor pentru cei care depășesc limitele de viteză, nu dau prioritate serviciilor de urgență sau parchează neregulamentar. Scopul este creșterea siguranței rutiere. Bicicliștii și pietonii ar trebui să fie mai bine protejați ca urmare a acestor modificări, speră autoritățile.

Ordonanța cu aceste noi amenzi va fi semnată de ministrul federal al Transporturilor, Andreas Scheuer (CSU), și va intra în vigoare în trei săptămâni.
>>> Scad costurile înmatriculării mașinilor: Serviciul online, mult mai ieftin din septembrie 2023

Noile amenzi

• Șoferii care își parchează vehiculele într-o zonă cu staționarea sau parcarea interzise vor fi sancționați cu amenzi de până la 55 de euro – spre deosebire de amenda anterioară de 15 euro.

• Cei care depășesc cu 16-20 km/h limitele de viteză în zonele construite vor plăti 70 de euro în loc de 35 de euro. Cu cât șoferul depășește mai mult limita de viteză, cu atât sunt mai mari amenzile. Persoanele care circulă în oraș cu mai mult de 91 de kilometri pe oră în loc de 50 de kilometri pe oră, de exemplu, vor plăti 400 de euro în loc de 200 de euro.

• Șoferii care parchează într-un loc de parcare pentru persoanele cu handicap grav vor primi o amendă de 55 de euro în loc de 35 euro în prezent.
>>> Nimeni nu mai scapă de amenzile rutiere primite în Elveția. Noi reguli din 2024

• Oricine își parchează mașina pe o bandă pentru pompieri marcată oficial sau care obstrucționează un vehicul de urgență va fi amendat cu 100 de euro.

• Utilizarea ilegală a trotuarelor, pistelor pentru biciclete și a benzilor de urgență de către vehicule va fi pedepsită cu o amendă de până la 100 de euro în loc de 25 de euro.

• Cei care nu formează un coridor de urgență sau chiar îl folosesc pentru a avansa mai repede cu mașina se pot aștepta la o amendă cuprinsă între 200 și 320 de euro, precum și la o interdicție de conducere de o lună.

• O nouă regulă: parcarea neregulamentară într-un loc de parcare pentru vehiculele alimentate electric și vehiculele în sistem car-sharing se va sancționa cu o amendă de 55 de euro.

• Șoferii de camioane care încalcă noua obligație introdusă de a conduce cu viteză similară mersului pe jos atunci când virează la dreapta în zonele construite vor primi o amendă de 70 de euro.

• Cursele auto ilegale vor fi sancționate cu amenzi de până la 100 de euro, în loc de până la 20 de euro cum este în prezent.