Sari la conținut

Germania a actualizat lista ”zonelor de risc”. Românii din două judeţe scapă de testare sau izolarea la domiciliu

04/09/2020 06:26 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

MAE anunţă că Germania a actualizat lista ”zonelor de risc” şi a scos de pe aceasta judeţele Gorj şi Neamţ. În continuare Bucureştiul şi încă 13 judeţe sunt păstrate pe listă, iar cei care călătoresc în Germania şi vin din aceste zone trebuie să completeze un formular şi să stea 14 zile în izolare.

„Ca urmare a acestei actualizări, judeţele Gorj şi Neamţ au fost retrase de pe lista „zonelor de risc”. Aşa cum Ministerul Afacerilor Externe a informat anterior, acestea se adaugă altor trei judeţe excluse din categoria de risc menţionată la 20 august 2020: Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş. La acest moment, ţinând cont de aceste ultime decizii ale autorităţilor germane, alături de municipiul Bucureşti, 13 judeţe din România se află în continuare pe lista ‘zonelor de risc’: Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vâlcea, Vrancea”, informează MAE.

Conform sursei citate, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind din zonele de risc sunt obligate să completeze un „formular de debarcare” Public Health Passenger Locator Form, a cărui variantă în limba română poate fi regăsită AICI:

14 zile de izolare la domiciciu pentru cei care vin din „zonele de risc”

De asemenea, potrivit informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc” oricând în ultimele 14 zile înainte de sosire sunt obligate să efectueze autoizolarea la domiciliu sau în alte spaţii de cazare adecvate pentru o perioadă de 14 zile de la sosire, precizează MAE.

De la această obligativitate există două excepţii. Prima excepţie se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test biologic molecular pentru COVID-19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză care trebuie păstrat cel puţin 14 zile după intrare. Cea de-a doua excepţie se aplică persoanelor care pot să efectueze testul în cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania, cu obligaţia de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării. Testarea se poate efectua gratuit direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autorităţile locale de sănătate, mai multe informaţii putând fi obţinute la linia telefonică dedicată 116 117.

Dacă persoanele în cauză prezintă simptome specifice COVID-19, excepţiile enunţate mai sus nu se mai aplică. În acest caz, devine obligatorie efectuarea perioadei complete de autoizolare chiar dacă prezintă testul negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Republica Federală Germania sau dacă îl efectuează în cel mult 72 ore de la intrarea pe teritoriul german şi rezultatul acestuia este negativ.

Tranzitarea teritoriului german nu este condiţionată de obligaţiile mai sus-menţionate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane şi respectarea măsurilor specifice de protecţie (distanţare socială, igienă, mască), fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu şi cele de tip turistic, vizite etc.

Sancţiuni în valoare de până la 25.000 de euro

În cazul neîndeplinirii obligaţiilor aferente testării, respectării măsurii autoizolării sau a condiţiilor de tranzit, autorităţile germane pot aplica sancţiuni în valoare de până la 25.000 de euro.

Regulile generale de conduită, restricţiile şi măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina Cancelariei federale: https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198 .

Informaţii cu privire la măsurile adoptate de autorităţile germane sau recomandările pe care acestea le adresează populaţiei pot fi accesate în mai multe limbi de circulaţie internaţională: germană, engleză, franceză.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: +493021239555, +493021239514 şi +493021239516, Consulatului General al României la Bonn: +492286838135; +492286838211; +492286838244; +492286838254, Consulatului General al României la Munchen: +4989553307; +498998106143, Consulatului General al României la Stuttgart: +497116648611, +497116648612, +497116648613, +497116648614 şi +497116648615, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii call center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Berlin +491601579938, Oficiului consular al României la Bonn +491735757585, Oficiului consular al României la Munchen +491602087789 şi Oficiului consular al României la Stuttgart +491716813450.

MAE recomandă şi consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51913http://berlin.mae.ro/ şi http://www.mae.ro/.