Sari la conținut

Bărbatul care a împins o femeie sub tren în Germania va sta toată viața la psihiatrie

28/01/2020 16:20 - ACTUALIZAT 28/04/2020 18:04

Un bărbat de 28 de ani din Germania va fi internat pe termen nedefinit într-un centru de psihiatrie după ce vara trecută a împins o femeie în faţa trenului, în orăşelul Voerde din landul Renania de Nord – Westfalia, a decis marţi tribunalul din Duisburg (vest), transmite dpa, citată de Agerpres.

Victima în vârstă de 34 de ani a murit pe loc, lovită de un tren care venea în gară.

Potrivit tribunalului, femeia a fost complet luată prin surprindere. Acuzatul, care are nouă copii, ar fi acţionat din dorinţa de a ucide. Totuşi, deşi verdictul a fost de crimă, sentinţa stabilită de judecători nu a fost de închisoare, având în vedere problemele grave de sănătate mintală ale bărbatului de origine sârbă.

Crima de la Voerde a fost unul din cele două acte de violenţă survenite în gări şi aparent lipsite de legătură care au şocat Germania în iulie anul trecut.

La mai puţin de două săptămâni după cazul din Voerde, un băiat de opt ani şi-a pierdut viaţa după ce un bărbat i-a împins, pe el şi pe mama lui, în faţa unui tren care intra în gara principală din Frankfurt.