Sari la conținut

UE le cere europenilor să pregătească provizii pentru criză. Ce trebuie să aibă fiecare familie în casă

04/11/2026 17:54 - ACTUALIZAT 04/11/2026 18:24
O persoană transportă un bax de apă îmbuteliată într-un supermarket

„Sunteți gata pentru noua criză?” Așa și-a început comunicare un comisar european anunțând noua urgență. Fiecare familie din Uniunea Europeană este îndemnată să se pregătească pentru o situație în care viața obișnuită ar putea fi întreruptă brusc, iar accesul la servicii esențiale ar deveni dificil. Întreruperile de electricitate, dezastrele naturale, incidentele majore și alte crize pot afecta aprovizionarea, comunicațiile și transporturile. Comisia Europeană a prezentat pe 3 noiembrie 2026 un nou set de recomandări pentru populație, cu măsuri concrete care îi privesc și pe românii din țară sau din celelalte state membre.

Colaj cu Ursula von der Leyen la microfon, pe fundalul unui cer întunecat

Comisia Europeană recomandă pregătirea pentru 72 de ore de autonomie

Cetățenii europeni sunt încurajați să poată supraviețui cel puțin 72 de ore folosind propriile provizii, în perioada în care autoritățile mobilizează intervențiile de urgență. Recomandarea face parte din noile orientări privind pregătirea populației, prezentate la Forumul European al Protecției Civile de comisarul european Hadja Lahbib. Ideea centrală este ca oamenii să își poată asigura necesitățile de bază în primele trei zile ale unei crize, când serviciile de salvare și aprovizionare ar putea fi suprasolicitate.

În acest scop, Comisia promovează pregătirea unor provizii de urgență și a unui rucsac care poate fi luat rapid în cazul evacuării. Printre lucrurile esențiale se numără apa potabilă, alimentele neperisabile care pot fi consumate fără preparare, medicamentele necesare, materialele de prim ajutor, o lanternă și un radio alimentat cu baterii. Aceste obiecte devin deosebit de importante atunci când electricitatea, internetul sau rețelele de telefonie nu mai funcționează, iar accesul la magazine și farmacii este îngreunat.

Pregătirea pentru situații de urgență va fi introdusă și în educația copiilor

O altă direcție a recomandărilor europene privește școlile și grădinițele. Comisia propune integrarea educației pentru situații de urgență încă din primii ani de viață, prin activități adaptate vârstei copiilor. Aceștia ar urma să învețe cum să recunoască pericolele, cum să reacționeze în situații dificile și cum să respecte instrucțiunile de protecție civilă. Profesorii și educatorii ar urma să beneficieze de pregătire specifică, astfel încât informațiile să fie transmise fără să provoace teamă sau anxietate.

Noile orientări acordă o atenție specială persoanelor cu dizabilități, ale căror nevoi trebuie incluse de la început în planurile de pregătire și intervenție. Evacuarea, accesul la informații și sprijinul în timpul unei crize trebuie organizate astfel încât aceste persoane să poată beneficia efectiv de măsurile de protecție. Comisia recomandă și implicarea lor directă în elaborarea planurilor. În același timp, autoritățile sunt încurajate să transmită avertizări clare, accesibile și credibile înaintea, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
Citește și: Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență recomandat în Germania

Bruxellesul pregătește și o zi europeană dedicată situațiilor de criză

Comisarul european pentru pregătire și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, a explicat importanța primelor ore după producerea unui dezastru: „Când se produce un dezastru, primele ore pot face diferența”. Ea a subliniat că fiecare european trebuie să știe cum să își protejeze familia și cum să îi ajute pe ceilalți. Potrivit comunicării oficiale a Comisiei Europene din 3 noiembrie 2026, aceste orientări sunt recomandări fără caracter obligatoriu, destinate să sprijine pregătirea populației și a autorităților naționale.

Comisia Europeană a anunțat și intenția de a organiza anual o Zi europeană a pregătirii pentru situații de urgență, prima ediție fiind planificată pentru octombrie 2027. Inițiativa se înscrie în strategia europeană de pregătire adoptată în martie 2025, care include 30 de acțiuni pentru consolidarea capacității de reacție la crize. Noile ghiduri au fost elaborate cu participarea experților în protecție civilă și au fost influențate de recomandările unui grup de 150 de cetățeni selectați din toate cele 27 de state membre.