Zeci de opere de artă şi antichităţi expuse pe Insula Muzeelor din Berlin au fost avariate şi vandalizate în cadrul unei aparente serii de atacuri, care au determinat Poliţia germană să deschidă o anchetă, informează miercuri DPA, preluată de Agerpres.
Poliţia din Berlin a confirmat miercuri dimineaţă mai multe relatări din presa germană despre existenţa unor acte prezumtive de vandalism, fără să ofere însă alte detalii.
Circa 70 de artefacte au fost stropite cu un lichid uleios în mai multe spaţii ale acestui complex muzeal, inclus pe lista patrimoniului mondial de către UNESCO şi considerat una dintre cele mai populare atracţii turistice din capitala Germaniei.
Printre obiectele vandalizate se află exponate din Pergamonmuseum, Neues Museum, Alte Nationalgalerie şi din alte muzee. Faptele s-au produs pe 3 octombrie, însă au fost făcute publice abia miercuri.
Publicaţia germană Die Zeit a descris acest act de vandalism drept „unul dintre cele mai ample atacuri comise asupra unor opere de artă şi antichităţi din istoria postbelică a Germaniei”.
Printre exponatele avariate se află sarcofage egiptene, sculpturi în piatră şi picturi din secolul al XIX-lea. Lichidul folosit de atacatori a lăsat urme şi pete vizibile pe operele de artă, potrivit presei germane.
Incidentul s-a produs de Ziua Unităţii Germane, care a marcat în 2020 împlinirea a trei decenii de la reunificarea Germaniei. Nu este clar deocamdată dacă data atacului a fost aleasă în mod intenţionat.
Poliţia a lansat o anchetă pentru comiterea unor presupuse prejudicii penale.
Potrivit cotidianului Der Tagesspiegel, vizitatorii muzeelor din Berlin care au avut bilete cumpărate pentru data de 3 octombrie sunt îndemnaţi să transmită Poliţiei orice informaţie care s-ar putea dovedi utilă în această anchetă.