Sari la conținut

Polițist american, ucis cu un pistol-mitralieră fabricat în România. „Aceste arme n-au ce căuta pe străzile noastre”

14/07/2022 18:12 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:13
Polițist american ucis cu armă fabricată în România.

Știri SUAPolițist american ucis cu armă fabricată în România. Un ofițer de poliție din Detroit a fost împușcat mortal săptămâna trecută, pe 6 iulie, de un tânăr care a folosit un pistol-mitralieră fabricat în România.

Ehmani Mack Davis, în vârstă de 19 ani, l-a ucis pe polițist de la fereastra unui bloc în timp ce acesta răspundea unui apel de urgență dat la 911. Tânărul a fost omorât de poliție când a ieșit din blocul situat în partea de vest a orașului Detroit.

SUA, polițiștii au tras 90 de gloanțe într-un bărbat de culoare – VIDEO

Arma semiautomată „Draco” care l-a ucis pe Loren Courts, un polițist de 40 de ani, căsătorit, tată a doi copii, este importată din România de un dealer din Florida și este văzută din ce în ce mai mult pe străzile orașului Detroit, spun autoritățile.

„În esență, aceasta este o variantă românească a celebrei puști sovietice proiectată de Mihail Kalașnikov în anii 1940”, spune un site care se ocupă cu recenzii despre arme de foc.

Arma care l-a rănit mortal pe Courts costă 1.000 de dolari la importatorul Century International Arms din Delray Beach, Florida. Un alt dealer licențiat o vinde cu 930 de dolari.

Nu ar trebui să fie o armă legală

Acest tip de armă de mare capacitate nu ar trebui să fie legală, a spus șeful poliției din Detroit, James White, la o conferință de presă privind atacul.

SUA: Zeci de migranți găsiți morți într-un camion abandonat în San Antonio – VIDEO

„O pușcă de asalt este doar pentru asta”, a spus White despre pistolul-mitralieră Draco. „Nu este o pușcă de vânătoare. Nu este pentru vânătoarea de căprioare în noiembrie. Nu despre asta este vorba. Aceasta este o pușcă de asalt”, a spus White.

În acest an, 24 de astfel de arme au fost recuperate de pe străzile orașului și aproximativ 50 în ultimele 12 luni. Draco a crescut în popularitate în ultimii 10 ani.

SUA: Un copil de opt ani din Florida a împușcat o fetiță de un an și a rănit un alt copil de doi ani

„O folosești pentru a îngrozi oameni și pentru a ucide oameni, și acesta este într-adevăr singurul motiv pentru a folosi acest tip de armă într-un oraș”, a spus Tom Berry, un locotenent pensionat din Detroit.

„Cred în dreptul de a deține arme; ar trebui să putem deține arme. Dar care este motivul pentru a avea o armă cu 30 de cartușe în orașul Detroit? Nu există niciun motiv, în opinia mea, să avem această armă. Este pe străzi să facă măcel”, a spus Berry.

Sursa: Detroit Free Press. ZiarulRomanesc.de