Sari la conținut

Pensia pe care o poți încasa cu stagiul minim de cotizare (de 15 ani) în 2023 – aceasta este

27/09/2023 09:01 - ACTUALIZAT 23/11/2023 11:13
stagiul minim de cotizare în Spania

Stagiul minim de cotizare în Spania – Condiția pentru a obține o pensie contributivă este aceea de a cotiza un anumit număr minim de ani. În acest fel, ajuns la pensie vei avea dreptul la 50% din baza de reglementare. Baza de reglementare se calculează din bazele de cotizare din ultimii ani. Se iau în considerare bazele de cotizare din ultimii 25 de ani. Adică cele 25 ani x 12 baze de cotizare (câte luni are un an) pe care le-ai avut de-a lungul fiecăruia dintre ani. Se vor evalua în medie 300 de baze de contribuție. Acestea vor fi împărțite la 350. (Continuă să citești după fotografie)
>>> Cât timp trebuie să fii căsătorită pentru a primi pensie de văduvă – Importanța vârstei de 47 de ani

Urmărim cazul lui Manuel (nume fictiv) care a ajuns la vârsta de pensionare și are stagiul minim de cotizare în Spania, de 15 ani. Ce pensie va avea? Mai întâi, câteva precizări. Toate contribuțiile la asigurările sociale se înregistrează în timp ce muncești. La acestea se adaugă cele efectuate în perioadele de invaliditate temporară, maternitate, paternitate.
>>> Pensie fără stagiu minim de cotizare în Spania – dacă ești român trebuie să știi asta

Stagiul minim de cotizare în Spania în 2023

Nu se calculează doar contribuțiile la sistemele actuale de asigurări sociale. Se iau în calcul și la sistemele care nu mai există. De exemplu, perioada de dinainte de 1967, regimul personalului casnic, regim agrar special, printre altele.

Stagiul minim de cotizare în Spania

În plus, sunt recunoscute și alte contribuții efectuate în unele perioade în care ai primit indemnizația de șomaj. În final, se adaugă și așa-numitele contribuții fictive. Acestea sunt pentru angajare, perioade de suspendare a contractului în situații de violență de gen, sau recunoscute pentru îngrijirea copilului ori asimilate nașterii.
Odată ajuns la vârsta de pensionare, prima condiție pentru a cere pensia este numărul de ani în care ai cotizat la asigurările sociale.
>>> Bonusul de 200 de euro în Germania are 750.000 de beneficiari. Află cine sunt aceștia

Pentru Spania și România, vârsta diferă. Coincidența face ca numărul minim de ani cotizați să fie același, de 15 (pentru Italia minimul este de 20 de ani).

Pensia pentru stagiul minim

Revenind la Manuel, să ne imaginăm împreună cazul lui. Se află în Spania și dorește să iasă la pensie. Tocmai a împlinit 66 de ani și 4 luni și a contribuit doar 15 ani de-a lungul vieții sale profesionale. Asta pentru că a lucrat mulți ani fără contract. Apoi a petrecut o perioadă lungă fără un loc de muncă.
>>> Bolile care dau dreptul la pensie de invaliditate permanentă

Din fericire, și-a găsit un loc de muncă în 2019. Așa a reușit să acumuleze mai mulți ani de contribuții. A atins stagiul minim de cotizare în Spania. Îndeplinește toate cerințele, dar ce pensie va primi? La calculul pensiei, Asigurările Sociale iau în considerare bazele de cotizare —salariul brut— și anii de cotizare.

Concret, suma se determină prin aplicarea unui procent la baza de reglementare. Acest procent crește progresiv în funcție de anii acumulați în viața de muncă. Dacă și tu, la fel ca Manuel, ai cotizat doar 15 ani vei primi suma care corespunde cu 50% din baza de reglementare.
>>> Câți ani poți amâna pensionarea în Spania – așa poți încasa până la 12.400 euro

Ultimii 15 ani de muncă remunerată

Cum se calculează baza de reglementare? Prin adunarea bazelor de cotizare din ultimii 25 de ani. Adică ultimele 300 de salarii lunare primite. Suma rezultată va fi împărțită la 350.

Odată calculată baza de reglementare, Manuel, și tu, care ați cotizat doar 15 ani trebuie să o împărțiți la jumătate (50% menționat anterior). Manuel a făcut aceste calcule. A descoperit că baza sa de reglementare este de 700 de euro. Prin urmare, el are dreptul să primească o pensie de 350 de euro pe lună.
>>> Noua lege a îngrijirii pentru bătrâni în Germania – sprijin legal și dreptul la autodeterminare

Suplimentele la pensia minimă (doar pentru cine locuiește în Spania!)

Evident, această sumă este foarte mică și nu i-ar permite să trăiască. Așa că există ajutor de la Asigurările Sociale. Dacă pensia recunoscută este o sumă mai mică decât pensia minimă, poți accesa suplimentul minim. Așa cum este cazul lui Manuel. Este de fapt un ajutor – pentru a completa pensia până la atingerea cuantumului pensiei minime stabilite în Spania în Bugetul General de Stat. Acest supliment nu este permanent. Variază oricum, în funcție de veniturile primite de pensionar.

Așadar, dacă ai cotizat doar 15 ani – adică stagiul minim de cotizare în Spania nu ajungi la nivelul stabilit pentru pensia minimă. Ce soluție ai? Ai un supliment acordat de Statul spaniol, sau de comunitatea autonomă în care te afli. Suma diferă, până la atingerea nivelului de pensie indicat prin lege, în fiecare an.

Cotizarea pentru pensia întreagă

Așadar, acest drept nu este recunoscut tuturor beneficiarilor. Trebuie să demonstrezi că ai venituri sub limita stabilită. Concret, pentru anul 2022 această limită a fost de 7.939 de euro pe an în cazul unei singure persoane. În același timp, suma a fost de 9.260 de euro pe an în cazul unei persoane cu soțul aflat în întreținere. Ai putea fi interesat și de următoarea știre: >>> Aceasta este pensia medie după 35 de ani de muncă

Pentru anul 2023, vârsta de pensionare pentru a obține pensia contributivă pentru limită de vârstă (pensia întreagă) este de 65 de ani dacă s-au făcut contribuții de cel puțin 37 de ani și 9 luni.
Pentru ceilalți (care nu au acest nivel de cotizări) vârsta este de 66 de ani și 4 luni. În 2027, va fi necesar să depășești 38 de ani și 6 luni de cotizare pentru a te pensiona la 65 de ani. În caz contrar, va trebui să aștepți până la 67 de ani.
>>> Supliment de maternitate în pensii pentru bărbați – Cum și unde îl soliciți

Citește mai multe despre Actualitatea din Spania.

Sursa: jubilaciondefuturo, Seguridad, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți pe ziarulromanesc.de