Să fi fost prin ianuarie când ARO Asociația Românilor din Frankfurt și Împrejurimi e.V. www.aro-rhein-main.de a primit invitația să participe ca partener la cea de-a 19-a ediție a Festivalului de Film Est-European goEast> care s-a desfășurat anul acesta între 10 și 16 aprilie la Wiesbaden. Era vorba de secțiunea Picnicului Pan-European în cadrul căruia se oferea și un premiu în valoare de 2500 de euro unui film de scurt-metraj. Juriul avea să fie format din membri a 5 asociații culturale din zona Rhein-Main.
Această secțiune a fost inspirată de un eveniment isoric, când în urmă cu 30 de ani o demonstrație pașnică de activiști și artiști la granița dintre Ungaria și Austria a impresionat autoritățile locale ale ambelor state într-atât încât să hotărască deschiderea simbolică a uneia dintre porțile de frontieră pe durata a 3 ore. Aproximativ 700 de germani originari din Est staționați în zona Lacului Balaton au întrevăzut în aceasta oportunitatea de a emigra nestingheriți spre vest. Până în ziua de astăzi organizatorii susțin că nu se așteptau ca ceva de acest gen să se întâmple. Arta a dechis în mod accidental granițele și acest Picnic Pan-European desfășurat în urmă cu 30 de ani este considerat prima piatră desprinsă din Zidul Berlinului.
Festivalul a încorporat 10 secțiuni principale (România fiind prezentă în mai mult de jumătate din ele) și a adunat peste 400 de participanți și organizatori de pe teritoriul Europei. Punctul central al festivalului, secțiunea concurs, a prezentat 16 filme de lung-metraj selectate cu atenție din toate colțurile Europei de Est și Centrale. De la premiere internaționale la premiere germane, de la documentare la filme de ficțiune, de la debutanți la cineaști cu experiență, toate producțiile s-au bucurat de aceeași atenție în programul Festivalului.
Un Juriu internațional alcătuit din 5 membri a determinat câștigătorii a 3 premii: Golden Lily pentru Cel mai bun film (10,000 de euro), Premiul orașului Wiesbaden pentru cel mai bun regizor (7,500 de euro) și Premiul Biroului Federal pentru Diversitate Culturală (4,000 de euro). Pe lângă acestea, un juriu separat dedicat Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI) a oferit 2 premii speciale, fiecare dintre ele pentru Cel mai bun film de ficțiune și pentru Cel mai bun Documentar.
România a fost prezentă în această secțiune anul acesta prin filmul Ancăi Damian, „Moon Hotel Kabul” un thriller psihologic foarte apreciat de critica de specialitate, avându-i în distribuție pe Florin Piersic Jr, Adrian Titieni, Ofelia Popii, Alexandru Nagy, Rodica Negrea. Ivan Semciuc este jurnalist de investigație. Fire cinică, el combină abil adevărul și ficțiunea în reportajele sale. Apoi vine o zi când i se întâmplă ceva ce îl va transforma profund: la sfârșitul unei misiuni în Kabul, are o relație de-o noapte cu Ioana, traducătoare. Evenimentul este aparent lipsit de sens, dar a doua zi, în drum spre București, Ivan află că Ioana s-a sinucis. Oare într-adevăr s-a sinucis? Rutina de nezdruncinat a veții sale personale intră într-o revoluție profundă, pe măsură ce Ioana îl bântuie moartă, mai prezentă și mai mult decât a făcut-o când trăia.
Filmul a avut premiera internațională la Varșovia, în cadrul Festivalului Internațional de Film unde a câștigat premiul pentru Cel mai bun Regizor. Din păcate nu a plecat acasă cu nici un premiu după premiera nemțească, dar a făcut impresie excelentă, cum urma să ne asigure și producătorul britanic Paul R. Williams la picnic.
Aș spune că nu îmi mai aduc aminte când și în ce context am acceptat să-mi asum această sarcină de partid, cert este că la 10 aprilie, în jurul orelor 17.00, porneam cu Ramona Belba pe A66 de la Frankfurt către Wiesbaden ca să onorăm invitația la ceremonia de deschidere a Festivalului.
Românca din mine care se știa membră într-un juriu, care va să zică era cineva, avea acea mândrie și siguranță de sine pe care unii o numesc simplu „a fi cu nasul pe sus”. Doar Miss Vințu de Sus e tot o Miss, vorba-ceea. Așa că nu mică mi-a fost mirarea când la intrarea în Kino Caligari, luxos de altfel, nu am avut nici covor roșu, nici surlițe și trâmbițe și mi s-a făcut inima cât un purice când fetei drăguțe care verifica listele invitaților i-a trebuit ceva timp să-mi găsească numele. Și dacă acest mic incident a avut efectul de a-mi coborî un pic nasul din văzduh, la faza care a urmat mi-l căutam deja pe sub mochetă. Nasul nu mi l-am mai găsit în seara aceea, dar am gasit locurile noastre alocate inițial în rândul 3 undeva în rândul ”n-șpe”. Ceea ce a fost totuși mai bine fiindcă aveam vedere mai bună spre scenă de acolo și aveam și mai mult loc pentru picioare. Da, bine de noi, dar și de vecinii noștri care aveau loc pentru paharele de vin și halbele de bere. După o oră de ascultat discursuri laudative începuse să-mi amorțească posteriorul și-n aer plutea un miros greu de acru. Nu-mi mai aduc aminte decât că abia așteptam să se termine. Drumul către Frankfurt a fost mai scurt.
Două zile mai târziu mă întorceam în Wiesbaden, la același cinematograf, pentru întâlnirea cu ceilalți colegi din juriu, urmând să vizionăm scurt-metrajele care ne dădeau o putere de mici oameni mari. Nadeschda Büse de la Deutsch-Bulgarische Gesellschaft Darmstadt e.V., Barbara Buss de la Polnische Kultursalon Wiesbaden e.V., Thorsten Hermann de la Deutsch-Hungarische Gesellschaft Darmstadt e.V și Ivica Kosak de la Kroatische Kulturgemeinschaft e.V Wiesbaden. Să fi început oare experiența mea minunată la goEast> cu acești oameni sau cu vizionarea scurt-metrajelor? Fiecare dintre cele opt filmulețe din Rusia, Croația, Georgia, Polonia, Cehia, Ucraina, Estonia și Republica Moldova atrăgea atenția în stil propriu. Am fost uimiți să descoperim că patru dintre ele, printre care Motel Struguraș (Republica Moldova) erau regizate de studenți. Premiul avea să meargă la „I Can Barely Remember the Day” în regia croatului Leon Lucev. Pentru mine toți sunt câștigători.
Sâmbătă, 13 aprilie, dis-de-dimineață, Ramona Belba și Brândușa Massion pregăteau deja standul ARO / ROMÂNIA la Schlossplatz downtown in Wiesbaden. Cu greu am reușit să înghesuim România pe o masă împărțită cu Croația. Și cineva ne-a și ușurat de un ou încondeiat cu mărgele. Ne-am mândrit cu țara noastră și reacțiile apreciative ne-au încălzit inima în ciuda vremii reci de afară. Sper ca numărul mare de vizitatori pe care i-am avut să convingă organizatorii că data viitoare n-ar fi o idee rea să avem pusă la dispozitie o masă întreagă. Bine că nu am servit vinuri românești, pălincă, slană cu ceapă și cârnați de Pleșcoi, ci numai pliante, vorbe bune și cafea!
Marți, în ultima zi, am profitat de timpul liber ca să văd ”Rocketman” produs de Gabriela Hiriț în regia lui Millo Simulov și ”Wetland” semnat de Ioana Mischie, ambele filme prezentate în secțiunea Open Frame Award dedicată realității virtuale. Primul este o povestea unei iubiri aproape perfecte care se încheie abrupt în momentul în care el este ales să plece într-o misiune cu bilet doar-dus pe Marte. Al doilea prezintă viața izolată a locuitorilor satului Letea din Delta Dunării. Dacă nu ați avut încă parte de o experiență de acest gen, vi-o recomand din inimă, deși nu mă îndoiesc că nu este departe vremea când cinematografia, așa cum o cunoaștem acum, va deveni o amintire melancolică asemeni casetelor VHR.
Colegii mei din juriu mi-au acordat încrederea, dar odată cu ea responsabilitatea și onoarea, de a prezenta câștigătorul din secțiunea noastră de scurt-metraje. Eram atât de încântată în drum spre repetiția pentru ceremonia de decernare a premiilor ca Scufița Roșie prin pădure în drum spre bunicuța. Sentimentul euforic m-a însoțit constant până în timpul repetiției, când Heleen Gerritsen, moderatoarea atât a festivalului cât și a festivității, mă informează că nu o să trebuiască doar să citesc de pe un cartonaș motivația pentru care am selectat filmul câștigător, ci să și răspund la o întrebare spontană pe care mi-o va adresa ea în timpul ceremoniei. Mai mult, întrebarea va fi adresată în limba germană, răspunsul asemenea. Scufița Roșie a dat nas în nas cu Lupul. Panică! Mă liniștește doar promisiunea că întrebarea va avea legătură cu dificultatea alegerii făcute.
Formulasem împreună colegii mei din juriu Barbara și Thorsten ceva asemănător cu câteva zile în urmă când ne-am întâlnit pentru deliberări. Îmi zic ”Perfect! Voi învăța pe de rost cele două fraze, apoi nu-mi mai rămâne decât să-mi exercit talentul de actriță.” Ce s-o mai lungesc, a venit momentul adevărului. Urc pe scenă alături de toți colegii mei din juriu. Sala plină. Și Frau Gerritsen se pornește să-mi adreseze o întrebare care în mintea mea de Auslenderă părea așa lungă și întortocheată ca Defileul Jiului. Am înghețat. Nu am apucat să deschid gura, dar mă și vedeam făcând de râs propria-mi persoană și tot ce reprezentam în festival, dacă aș fi spus ”Entschuldigung, ich habe die Frage nicht verstanden…” sinonime cu Iși nișt șpreșen doici.
Norocul meu a fost să înțeleg și să recunosc ultimele cuvinte. Era exact întrebarea pe care o așteptam. Am scăldat-o cumva în limba germană, dar vine punctul culminant în care să prezint Premiul Rhein-Main pentru cel mai bun scurt-metraj, în limba engleză de această dată, și mă uit în jur și-mi dau seama că numai eu nu am primit cartonașul cu textul de prezentare. Altă pană.
Nu mă sperie engleza, dar mă îngrozesc discursurile improvizate în orice limbă. Așadar mă aflu la pupitru, toți ochii ațintiți pe mine și încep. Vorbesc despre filmul pe care l-am ales într-un mod cât mai frumos, mai profesional și mai elevat. După ce am coborât de pe scenă am aflat cu surprindere că ceea ce mie mi s-a părut un moment penibil a fost de fapt cel mai apreciat moment al serii. Nu se mai terminau felicitările. Bucuria mea era întreită pentru că în acest festival de renume, cu peste 100 de filme în competiție și cu premii acordate pentru zece categorii, totalizând 36000€, nu am fost doar Nicoleta Danila în persoana ei, ci Nicoleta Danila reprezentând România ca membru ARO, al Asociației Românilor din Frankfurt.
Ar fi multe de relatat despre goEast>, care ia amploare si se consolidează de 19 ani în lumea fascinantă și dura a filmului, dar acestea sunt prezentate pe www.filmfestival-goeast.de/en/ . Ca o constatare generală pot să spun că femeile sunt în fruntea cursei: premiul mare, Crinul de Aur pentru cel mai bun film, „ACID”, Rusia 2018, l-a primit în absența regizorului Sabina Eremeeva, o fată delicată, producătoarea filmului. Mai multe regizoare au fost premiate la celelalte secții.
Nicoleta Dănilă, 31 ani, regizor, Frankfurt