Sari la conținut

Concediile plătite în Spania în 2023 – la câte zile ai dreptul pentru nașterea unui copil, căsătorie sau decesul unei rude apropiate

Etichete:
21/06/2023 14:29 - ACTUALIZAT 24/12/2023 15:20

Știri SpaniaCare sunt concediile plătite în Spania 2023. Când este vorba de locul de muncă este extrem de important să fim la curent cu actualizările și noutățile. Așa că haideți să cunoaștem drepturile pe care le are un lucrător și care sunt concediile plătite. Dacă vei avea nevoie, le vei putea cere chiar tu cu condiția să știi că există. În cel mai rău caz, dacă ți se refuză, poți înainta cererea cu ajutorul unui avocat specializat în dreptul muncii. Iată lista concediilor plătite în Spania redactată de unul dintre cele mai mari sindicate din Spania.
Citește și: Un toreador a evadat de la propria nuntă și a dispărut fără urmă

Concediile plătite în Spania 2023

Vorbim de concediu plătit atunci când tu, ca lucrător, poți lipsi de la locul de muncă pentru o anumită perioadă de timp, și – ceea ce este esențial, continui să-ți primești salariul. Concediul plătit poate fi acordat din variate motive: personale, medicale sau familiale. Acest tip de concediu este recunoscut în Statutul lucrătorilor, în special la articolul 37. Dar se poate, de asemenea, ca fiecare acord să aibă câteva concedii plătite diferite.
>>> Cardul european de sănătate este valabil mereu și oricum? Așa funcționează îngrijirile medicale în străinătate!

Tipuri de concedii plătite

Concediul de căsătorie – 15 zile. Dacă formalizezi o căsătorie, tu și soțul (sau soția) ai dreptul să primești 15 zile (calendaristice) de concediu plătit. Începi să beneficiezi de acest concediu din ziua următoare nunții. Nu se socotește weekendul. Deci, dacă te căsătorești sâmbătă, dreptul la cele 15 zile începe în ziua de luni. În unele cazuri, poate exista opțiunea de a solicita 15 zile mai târziu, dacă există un acord în acest sens cu firma. Acest concediu plătit trebuie solicitat împreună cu certificatul de căsătorie, ca document justificativ.
>>> Ce pensie iei cu stagiul minim de cotizare (15 ani!)

Boala sau decesul unei persoane din familie

Concediul pentru boală sau deces – al unui membru al familiei: de la 2 la 4 zile. În aceste cazuri ți se poate acorda un concediu plătit de două zile atâta timp cât persoana care are nevoie se află până la gradul doi de consangvinitate. Acest permis poate fi solicitat și dacă există un caz de spitalizare. Sau dacă a fost efectuată o intervenție chirurgicală fără spitalizare care necesită repaus la domiciliu.
>>> Cum afectează pensia faptul că încasezi banii pentru ajutorul de șomaj pentru cei pe 52 de ani?

Dacă deplasarea este necesară în oricare dintre cazurile menționate, permisul va fi de 4 zile. În plus, dacă decesul ar interveni într-un weekend, concediul ar începe să conteze din ziua de luni. Reamintim că primul grad de consangvinitate este pentru părinți și copii, iar gradul II include și bunici, nepoți și frați.
>>> Recalcularea pensiilor 2023 – atât va fi o pensie în Germania: sumele în Est și Vest

Concediul pentru naștere sau adopție

Concediul pentru naștere sau adopție – 16 săptămâni. Atât concediul de maternitate, cât și cel de paternitate, de la 1 ianuarie 2021, este de 16 săptămâni. Primele șase săptămâni trebuie luate în mod neîntrerupt, obligatoriu. Restul de 10 pot fi luate în diferite perioade săptămânale. Le poți lua cumulativ sau întrerupt, în primul an de la naștere.
>>> Așa te răsplătește Spania dacă ai făcut, născut sau crescut copii – ai putea avea dreptul la o pensie mai mare!

Concediul poate varia în funcție de tipul de naștere (numărul de bebeluși). Dacă are loc o naștere prematură, se poate lipsi timp de o oră. De asemenea, în cazul în care este vorba de o naștere într-o familie monoparentală, permisul ar putea fi prelungit până la 24 de săptămâni.
>>> Cele mai frecvente concepții greșite despre pensii – și ce poți învăța din ele

Concediul de pregătirea nașterii sau adopției

Concediul de pregătirea nașterii sau adopției – depinde de fiecare caz. Dacă trebuie să faci pregătire pentru naștere, sau să participi la discuții informative sau pregătire prealabilă legată de procesul de adopție, poți solicita concediu plătit. Cu condiția să prezinți un document justificativ pentru asta. Durata permisului va depinde de timpul necesar pentru efectuarea acestor tehnici sau examene.

Concediu de îngrijire – o oră sau două, perioade de 30 de minute. Dacă ai un copil de până în 9 luni pe care îl alăptezi poți să soliciți un concediu plătit pentru alăptare. O oră liber de la serviciu sau două perioade de jumătate de oră. Concediu pentru mutare: o zi. Dacă trebuie să te muți de locul de reședință, compania poate acorda o zi de concediu plătit.

Concediile plătite în Spania 2023: mărturie la un proces

Un altul dintre concediile plătite în Spania 2023 este cel pentru îndeplinirea unor îndatoriri publice. Durata depinde de la caz la caz. Îl poți obține dacă mergi la vot, dacă trebuie să faci parte dintr-o secție de votare, dacă trebuie să mergi să depui mărturie la un proces sau să îți reînnoiești actul de identitate. Aici vei avea dreptul de a lipsi doar pentru timpul esențial pentru îndeplinirea îndatoririi tale. Deci durata poate fi de la câteva ore până la câteva zile. Dacă muncești și studiezi, ai putea avea dreptul să soliciți concediu plătit din motive de studiu.
>>> Recalcularea pensiilor – atât va fi o pensie în Germania în 2036: se așteaptă o creștere spectaculoasă

Noile concedii aduse de Legea familiei

Pe lângă toate cele menționate, în 2023 s-au adăugat o serie de concedii plătite, datorită noii Legi a Familiei. Scopul ei este de a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată. Între acestea, concediul pentru îngrijirea rudelor: 5 zile pe an. Acum vei putea solicita un concediu plătit de 5 zile pe an pentru îngrijirea rudelor până la gradul II de consanguinitate. Poate fi folosit în cazuri de accident sau boală gravă, spitalizare sau intervenții fără spitalizare care necesită odihnă. Este vorba de un concediu diferit de cel precedent „concediu pentru accident, boală sau deces al unui membru de familie”.

Concediu pentru absență în situație de forță majoră familială – 4 zile pe an. În caz de absență din cauză de forță majoră familială, poți solicita acum un concediu de 4 zile pe an dacă aveți nevoie. Concediul pentru partenerul de familie: 15 zile. La fel ca și în cazul căsătoriei, acum cu noua lege a familiei, cuplurile necăsătorite care se înscriu la Starea Civilă se vor putea bucura de un permis de 15 zile calendaristice comparabil cu căsătoria.
>>> Te căsătorești prima și a doua oară în Spania: tot ce trebuie să știi despre asta

Informații importante despre concediile plătite în Spania 2023

Nu este necesar să ai vechime în firmă pentru a le putea solicita. Societatea trebuie să îți acorde concediul, dacă nu există împrejurări care să o împiedice. Tu ca lucrător nu poți fi penalizat sau sacționat pentru că beneficiezi sau pentru că te bucuri de acest concediu.

Trebuie să soliciți întotdeauna permisiunea în prealabil și să furnizezi o chitanță care să demonstreze de ce ai fost absent. În ziua concediului, îți vei primi salariul obișnuit. Nimic nu poate fi dedus. În plus, orele nu vor trebui recuperate. Nu există un model stabilit pentru solicitarea concediului plătit. Dar cel mai bine este să faci cererea în scris pentru a consemna faptele în caz că apar probleme. În mod normal, concediile vor fi luate din prima zi lucrătoare.
>>> Salariul minim pe oră în Spania: câţi bani câştigi pentru 5 ore lucrate săptămânal

Sursa: ccco, BOE, ZiarulRomanesc.de