Sari la conținut

Legea a fost aprobată: schimbare uriașă pentru șoferii cu permis categoria B

02/05/2024 18:48 - ACTUALIZAT 02/05/2024 19:12

Legea a fost aprobată: schimbare uriașă pentru șoferii cu permis categoria B. Șeful statului a semnat decretul de promulgare a legii care permite șoferilor să conducă motociclete de capacitate cilindrică mică, cu transmisie automată. Această decizie a venit după ce Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României, Astfel, a confirmat că proiectul de lege este constituțional. (Continuă după fotografie)

Schimbare uriașă pentru șoferii cu permis categoria B

Astfel, posesorii permisului de conducere categoria B, cu o experiență de cel puțin trei ani și vârsta minimă de 24 de ani, vor putea conduce scutere și motociclete de până la 125 de centimetri cubi, conform publicării legii în Monitorul Oficial.

Această decizie vine în urma unor etape anterioare în care președintele a respins inițial legea, invocând vicii de formă și neclarități privind pregătirea șoferilor deținători de permis categoria B. Deși Parlamentul a modificat legea conform solicitării prezidențiale, acesta a refuzat din nou promulgarea, iar legea a fost trimisă la Curtea Constituțională. (Continuă după fotografie)

Proiectul de lege modifică Codul rutier, permitând posesorilor de permis categoria B, cu vârsta de cel puțin 24 de ani și o experiență de cel puțin trei ani, să conducă motociclete de 125 cmc cu putere maximă de 11kW, cu transmisie automată, doar după absolvirea unui curs de pregătire practică de minimum 15 ore.
>>> Schimbare costisitoare pentru șoferi: regulă nouă privind inspecția tehnică a mașinii

Prevederi similare și în alte țări europene

Parlamentarii care au inițiat modificarea legislației rutiere explică, în expunerea de motive, că facilitarea accesului șoferilor la motociclete ușoare va asigura o mobilitate urbană mai bună. De asemenea, au invocat și legislația cu prevederi similare din alte țări europene (Franța, Spania, Italia etc), unde, în linii mari, legislația este foarte asemănătoare celei amintite mai sus.

Inițial adoptată de Parlament în iunie 2023, legea a fost supusă reexaminării de către Președinție, care a solicitat modificări ale acestuia. Curtea Constituțională a validat în cele din urmă proiectul de lege, iar acesta a fost promulgat de șeful statului.
>>> UE a adoptat directiva ce obligă țările membre să emită permise unice pentru muncă și ședere

Această măsură a fost criticată de către campionii la raliuri și motociclism viteză, însă parlamentarii susțin că facilitarea accesului la motociclete ușoare va îmbunătăți mobilitatea urbană și că legislația este similară cu cea din alte țări europene precum Franța, Spania și Italia.