Sari la conținut

Șofer român, cercetat penal în Germania: A distrus cu camionul un stâlp de delimitare și a fugit de la locul accidentului

28/05/2021 12:05 - ACTUALIZAT 04/12/2024 18:19

Joi, 27 mai, în timp ce se afla la locul unui accident produs în localitatea Schwerte (Renania de Nord-Westfalia), pe Kuhstrasse, un ofițer de poliție a auzit un zgomot foarte puternic în imediata apropiere, la circa 30 de metri distanță, într-o intersecție.

A observat că un camion a lovit și distrus un stâlp masiv de delimitare, iar șoferul a plecat de la locul accidentului fără să-i pese de daunele produse.

Revenit din Germania în România, a FUGIT din carantină și a fost prins la volan fără permis. Amendă și dosar penal

Polițistul a urcat în mașina de serviciu și a reușit să oprească camionul după circa 400 de metri. La volanul vehiculului se afla un român în vârstă de 53 de ani, care a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de omul legii.

Pentru că a fugit de la locul accidentului, românul este acum cercetat penal, informează un comunicat de presă al Poliției Districtuale din Unna.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc