Sari la conținut

Germania: Un camion cu 20 de tone de carne a luat foc pe A2. „Șoferul român a reacționat exemplar”, spune poliția

26/08/2022 12:02 - ACTUALIZAT 27/06/2023 18:25
incendiu produs la un camion condus de un român

Șoferi în Germania – Un incendiu produs la un camion condus de un român pe autostrada A2, vineri dimineață, 26 august, a cauzat probleme semnificative de trafic la orele de vârf.

În jurul orei 7:20, mai multe persoane au semnalat incendiul la serviciile de urgență. Șoferul român al camionului, care circula în direcția Hanovra, a observat incendiul la vehiculului său imediat înainte de ieșirea Herford/Bad Salzuflen.

A reacționat exemplar și a oprit camionul pe banda de urgență. Apoi a decuplat capul tractor de semiremorcă.

Germania: Camion condus de un român, cuprins de flăcări pe A4. Șoferul a reușit să se salveze – VIDEO

La fața locului s-au dus imediat aproximativ 30 de echipaje de urgență din cadrul detașamentului de pompieri voluntari Bad Salzuflen. Un nor mare de fum negru se ridica deasupra autostrăzii. Poliția a blocat banda în direcția Hanovra. Partea din spate a remorcii, încărcată cu 20 de tone de carne, era în flăcări.

Pompierii au luptat cu focul cu două autospeciale. După stingerea incendiului, o firmă specializată s-a ocupat de eliminarea încărcăturii și de îndepărtarea camionului de pe carosabil.

Un camion condus de un român a ars complet pe o autostradă din Germania. Pagube materiale de 100.000 de euro

Nimeni nu a fost rănit în incendiu. Întrucât unii șoferi nu au respectat regula de creare a unui culoar de urgență, pompierii au avut mari dificultăți să ajungă la fața locului. S-a format un blocaj în trafic pe A2 până la ieșirea Bielefeld-Ost.

De asemenea, șoferii au fost blocați în trafic mult timp pe rutele ocolitoare, precum Ostwestfalenstraße.

Polițiștii investighează cauza incendiului și amploarea pagubelor.

Un camion cu 17 tone de cacao s-a făcut scrum pe o autostradă din Germania

Sursa: Freiwillige Feuerwehr Bad Salzuflen. ZiarulRomanesc.de