Sute de muncitori au plecat în ultimele zile din România spre Germania, pentru a munci în agricultură.
S-a spus că sunt „sclavi”, dar cei care pleacă au altă părere. Ei sunt chiar mulțumiți. Publicația „Turnul Sfatului” a stat de vorbă cu mai mulți lucrători care au plecat de pe aeroportul din Sibiu, cu avioane închiriate de Asociația germană a agricultorilor, spre Düsseldorf și Karlsruhe/Baden-Baden.
”Eu de când lucrez acolo nu consider că am fost sclavă. Pentru că muncim în condiții foarte bune și nu mă simt sclavă, că îmi dă un salariu bun. Noi suntem foarte mulțumiți, căci dacă nu am fi, nu am mai merge, mai ales acum când e foarte grav”, spune Delia Cristof.
Delia are 42 de ani și de zece ani merge în Germania, la cules de căpșuni și zmeură. Acum, a venit împreună cu mai bine de 20 de locuitori ai orașului Dumbrăveni, să se îmbarce către Germania, de unde au fost efectuate toate demersurile necesare plecării lor. Tot ceea ce a trebuit să facă a fost să răspundă la telefon și să își încarce bagajele voluminoase. ”Ne-a sunat de la firmă, ne-a făcut actele șeful nostru, totul e în ordine”, spune, senină, femeia cu mască pe față. „Ne este teamă (de noul coronavirus – n.r.), bineînțeles, dar mergem cu speranța și cu încrederea în Dumnezeu că ne va ajuta”.
”Merg la muncă, să muncesc. Am mai fost, de șapte ani merg. Nu îmi este teamă. Puteam să rămân în România, dar am riscat. Puteam să ne îmbolnăvim și aici. Așa, mergem la muncă, ce să facem?”, spune o altă doamnă.
”Dacă era bine în România, nu plecam. Dar, așa trebuie să plecăm, căci câștigăm un ban în plus. Și munca îi mai multă, că trebuie să muncim acolo, poate încă o dată ca în România. Și din străinătate ne-am făcut tot ceea ce avem”, spune Ciprian, 42 de ani, din Dumbrăveni. Ciprian pleacă în Germania de trei ani, în fiecare primăvară, la cules de căpșuni, după ce ani la rândul a făcut lucrul acesta și în Spania. Dar, în Germania, e plătit mai bine.
Unii laudă condițiile din Germania, mai bune decât în țară. ”Am casă bună acolo, medic de familie, aici, în spitalele noastre e cam rău față de acolo, acolo e mai bine. Iar patronul de acolo are nevoie de oameni și plătește bine. De ce să nu plec, atunci? ”, e de părere Simion Chiș, 34 de ani.
Aproximativ 40.000 de muncitori români sezonieri sunt trecuți pe listele Asociației germane a agricultorilor și așteptați să ajungă în Germania până în cursul lunii mai, mai scrie Turnul Sfatului.