
Pare desprins dintr-un film SF, dar planul este cât se poate de real. O companie americană vrea să trimită în jurul Pământului mii de sateliți dotați cu oglinzi uriașe, capabile să redirecționeze lumina Soarelui către partea planetei aflată în întuneric. Ideea ar putea aduce lumină în locuri unde aceasta este necesară, inclusiv în timpul unor operațiuni de salvare sau pe șantiere. Însă proiectul ridică deja probleme serioase în rândul cercetătorilor. Dacă planul va fi dus până la capăt, cerul nopții ar putea arăta cu totul altfel.
Primul „soare” artificial ar putea ajunge pe orbită chiar anul acesta
Compania americană Reflect Orbital intenționează să lanseze în acest an un prim satelit experimental. Acesta ar urma să ajungă la aproximativ 600 de kilometri deasupra Pământului, unde va desfășura o oglindă de dimensiuni mari pentru a reflecta lumina solară de pe partea luminată a planetei către zonele aflate în întuneric.
Obiectivul este ca lumina reflectată să poată ilumina o suprafață cu diametrul de aproximativ cinci kilometri, cu o intensitate de 0,1 lucși. Este aproximativ nivelul de luminozitate oferit de Luna plină. Compania spune că lumina ar putea fi folosită în operațiuni de salvare în cazul unor dezastre, pentru iluminarea șantierelor sau pentru a furniza lumină suplimentară panourilor solare de pe Pământ.
Ideea de a folosi oglinzi aflate pe orbită pentru a crește producția panourilor solare este însă privită cu scepticism de unii cercetători. Expertul în domeniul spațial Enrico Stoll, de la Universitatea Tehnică din Berlin, se întreabă dacă aportul energetic ar fi cu adevărat semnificativ.

Reflectoarele satelitului ar urma să aibă o lungime a laturii de 18 metri și o suprafață de 324 de metri pătrați. „Dacă se calculează totul fără niciun fel de pierderi, ajungem în zona miliwaților”, spune Stoll. O altă problemă este precizia cu care lumina trebuie direcționată către suprafața vizată, în condițiile în care satelitul ar zbura cu aproximativ șapte kilometri pe secundă.
Compania vrea 50.000 de sateliți până în 2035
Primul aparat ar avea rol experimental, însă compania nu se oprește aici. Reflect Orbital intenționează să plaseze până în 2035 nu mai puțin de 50.000 de astfel de sateliți pe orbită. Potrivit informațiilor publicate de companie pe site-ul său, aceștia ar urma să asigure împreună, permanent, o intensitate de până la 36.000 de lucși, echivalentă cu lumina zilei.
Planul ridică însă o problemă legată chiar de locul în care ar urma să fie amplasați sateliții. Reflectoarele ar trebui trimise pe orbite sincronizate cu Soarele, o zonă în care se află deja numeroși sateliți de observare a Pământului. Enrico Stoll avertizează că această zonă este deja aglomerată.
Oglinzile uriașe pot crește riscul de coliziuni
Suprafața mare a sateliților ar putea crește riscul unor coliziuni pe orbită și, implicit, al apariției unei cantități suplimentare de deșeuri spațiale. Problema nu se oprește însă la eventualele accidente între sateliți.
Resturile de atmosferă aflate la acele altitudini ar produce frânare asupra sateliților echipați cu reflectoare de mari dimensiuni. În acest caz, ar fi nevoie de mai mult combustibil pentru menținerea orbitei. În caz contrar, sateliții ar putea coborî treptat spre Pământ și ar arde în atmosferă, ceea ce ridică și problema poluării acesteia.
Astronomii se tem că noaptea nu va mai fi cu adevărat întunecată
Una dintre cele mai mari preocupări este însă poluarea luminoasă. Astronomii avertizează că lumina solară reflectată de mii de oglinzi ar putea face cerul nopții mult mai luminos și ar îngreuna observarea obiectelor astronomice foarte slabe.
Cercetătorii de la Observatorul European de Sud din Garching confirmă calcule realizate de Academia Slovacă de Științe. Potrivit acestora, lumina produsă de un singur reflector spațial ar putea depăși luminozitatea cerului în timpul Lunii pline chiar și de la o distanță de 14 kilometri.
Andreas Jechow, fizician specializat în lasere și cercetător al poluării luminoase la Universitatea Tehnică Brandenburg, este de acord cu aceste estimări. El explică faptul că lumina nu ar rămâne pur și simplu concentrată asupra suprafeței către care este direcționată.
Lumina s-ar împrăștia în întreaga atmosferă și ar putea fi observată de la distanțe mari. Iar acest lucru s-ar întâmpla chiar și la intensitatea de 0,1 lucși prevăzută pentru prima etapă a proiectului. „Astfel, suntem la nivelul luminii de Lună plină, iar mai târziu ar fi, într-adevăr, lumină de zi”, avertizează Jechow.
Ce se întâmplă cu animalele și plantele când noaptea dispare
Cercetătorul avertizează că iluminarea artificială pe suprafețe foarte mari ar putea modifica radical condițiile de viață nocturne. Numeroase specii de animale sunt adaptate alternanței dintre zi și noapte. Pentru unele dintre ele, întunericul este esențial pentru a se feri de prădători sau pentru a-și căuta hrana.
Nici plantele nu sunt independente de perioadele de întuneric. Acestea au nevoie de faze de noapte, inclusiv pentru procese precum formarea florilor. Dacă suprafețe mari ale Pământului ar fi luminate artificial pe timpul nopții, cercetătorii se tem că ciclurile naturale de dezvoltare ar putea fi perturbate.
Și somnul oamenilor ar putea fi afectat
Problema nu s-ar limita la ecosisteme. Alternanța dintre lumină și întuneric are un rol important și pentru ritmul somn-veghe al oamenilor. Potrivit lui Jechow, chiar și o lumină nocturnă de 0,1 lucși ar putea afecta somnul dacă cerul ar deveni permanent mai luminos, relateză Tagesschau.
Un alt aspect este imposibilitatea de a limita complet efectul la zona care ar trebui iluminată. Dacă un câmp aflat la câțiva kilometri distanță este luminat cu ajutorul unui satelit, atmosfera din jur se luminează la rândul ei. Astfel, și persoanele aflate mai departe ar putea observa această schimbare. Pe termen lung, cercetătorul avertizează că luminozitatea permanentă ar putea avea efecte asupra sănătății și stării de bine.
Reflect Orbital răspunde criticilor prin faptul că majoritatea oamenilor nici măcar nu ar vedea direct lumina produsă de sateliți. Compania susține că unul dintre principalele scopuri este salvarea de vieți în situații de dezastru și furnizarea de lumină suplimentară fără folosirea combustibililor fosili.
În același timp, compania afirmă că intenționează să țină cont de problemele legate de mediu și astronomie. Mai mulți cercetători cer, din acest motiv, ca planul să fie analizat în detaliu înainte ca mii de oglinzi spațiale să fie trimise pe orbită.
