in

Vaccinul Pfizer, eficient cel puțin șase luni împotriva riscurilor de spitalizare asociate Covid-19 şi contra tuturor variantelor virusului


Două doze de vaccin Pfizer-BioNTech sunt eficiente împotriva riscurilor de spitalizare asociate COVID-19 şi contra tuturor variantelor noului coronavirus timp de cel puţin şase luni, indică un studiu publicat marţi în revista The Lancet, confirmând estimările anterioare, informează AFP.

Studiul realizat de Pfizer şi de reţeaua de sănătate americană Kaiser Permanente a analizat datele medicale obţinute de la 3,4 milioane de persoane din California de Sud în perioada 4 decembrie 2020 – 8 august 2021.

El arată că eficacitatea vaccinului împotriva riscului de infectare scade în timp, de la 88% în luna următoare imunizării cu cea de-a doua doză la 47% după şase luni.

Directorul BioNTech: „În 2022 ar putea fi nevoie de un vaccin îmbunătăţit împotriva Covid”

Pe de altă parte, vaccinul rămâne eficient în procent de 90% împotriva riscurilor de spitalizare din cauza COVID-19, inclusiv în caz de infectare cu varianta Delta, timp de cel puţin şase luni.

Aceste rezultate le confirmă pe cele estimate anterioare de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) şi de Ministerul Sănătăţii din Israel, a subliniat The Lancet într-un comunicat.

“Studiul nostru confirmă că vaccinurile sunt un instrument central pentru controlarea epidemiei şi rămân extrem de eficace în prevenirea formelor severe şi a spitalizărilor, inclusiv împotriva variantei Delta sau a altor variante care suscită preocupare”, a rezumat Sara Tartof, autorul principal al studiului, în comunicatul publicat în The Lancet.

Creatorii vaccinului Pfizer-BioNTech, recompensați cu cel mai important premiu german din domeniul cercetării medicale

“O analiză specifică a variantelor arată clar că vaccinul este eficace împotriva tuturor tipurilor de variante. Persoanele infectate cu COVID-19 care primiseră două doze de vaccin au fost infectate cel mai adesea din cauza unei diminuări a eficacităţii vaccinului în timp şi nu pentru că o variantă sau alta scapă protecţiei oferite de vaccin”, a subliniat, de asemenea, Luis Jodar, vicepreşedinte şi director medical al grupului Pfizer.

Pe de altă parte, cercetătorii au recunoscut că nu au avut date despre respectarea purtării măştilor de protecţie, despre interacţiunile sociale sau despre ocupaţia persoanelor care au fost incluse în studiu, ceea ce ar putea avea afecta probabilitatea de a contracta COVID-19.

Potrivit autorilor studiului, aceste rezultate arată importanţa creşterii imunizării la nivel global şi a analizării eficacităţii vaccinului în timp pentru a decide categoriile de populaţie care ar trebui să primească cu prioritate dozele de rapel. 



Poliția germană, amenințată de un afgan deportat: „Am 100 de oameni în Germania. Sunt pregătiţi de orice!”

VIDEO – Percheziții în România la traficanți de migranți. La operațiuni au participat și patru polițiști germani