Sari la conținut

Norvegia are nevoie de mână de lucru – Are un salariu minim pe economie?

05/03/2024 11:27 - ACTUALIZAT 30/06/2024 22:49
Salariul minim în Norvegia

Salariul minim în Norvegia – Spui Norvegia și spui o țară minunată, natură, fiorduri, Insulele Lofoten. Orașe moderne, fiorduri strălucitoare, aurora boreală și Cercul Arctic. Norvegia e o țară de văzut, dar și o țară care are nevoie de mulți lucrători. Cererea de muncă este încă mare, lipsesc aproape 53.000 de lucrători, potrivit unui sondaj NAV – instituția de profil în Norvegia. Dar are un salariu minim pe economie? Nu există un salariu minim pe economie în Norvegia – Proporția întreprinderilor cu probleme grave de recrutare este cea mai mare în domeniul sănătății și serviciilor sociale, urmate de producția de mașini și echipamente. Doar nouă industrii din Norvegia au un salariu minim legal. Salariul este convenit între angajator și angajat ca parte a contractului de muncă scris. Așadar, deși nu există un salariu minim general în Norvegia, salariile minime au fost introduse în unele industrii. Propunerea instituirii unui salariu minim a apărut de mai multe ori în ultimii douăzeci de ani. Totuși, nu s-a ajuns la un acord politic în acest sens. Sectoarele care au un salariu minim sunt: ​​construcții, curățenie, cazare, servire și alimentație, industria navală și șantier naval, agricultură și horticultură, companii de pescuit, energie electrică, transport rutier de mărfuri și transport de persoane.
Citește și: Cu acest truc veți fi mai pregătit pentru viața de pensionar

Salariul minim în Norvegia: Doar 9 sectoare au salariu minim

Salariul minim în Norvegia Potrivit Autorității Norvegiene de Inspecție a Muncii, scopul instituirii unui minim în aceste sectoare a fost acela forța de muncă străină să nu primească salarii și condiții de muncă mai proaste decât sunt pentru localnici în Norvegia. În plus, în Norvegia, orice suplimente pentru orele de lucru incomode seara, noaptea, duminica și de sărbătorile legale trebuie convenite între angajator și angajat. Aceste informații sunt cuprinse de obicei în contractul de muncă, în acordurile interne la locul de muncă sau în contractul colectiv.

Multe întreprinderi au încheiat contracte colective

Multe întreprinderi au încheiat contracte colective. Contractele colective sunt acorduri privind salariile și alte drepturi între angajatori și asociațiile angajaților. În Norvegia, angajatorul trebuie să plătească salariul în contul angajatului. Nu este permisă plata salariilor în numerar. Neplata salariului este furt de salariu și se pedepsește conform Codului Penal.

Un muncitor calificat în construcții are un salariu minim de 238,30 NOK (circa 21 €) iar muncitorii necalificați și fără experiență în domneiu, 214,90 NOK (circa 19 €). pentru serviciile de curăâenie, lucrătorii primesc între 153 și 216 NOK în agricultură circa 164 NOK iar în industria pescuitorului salariul minim pentru muncitorii calificați nu poate fi mai mic de 220,03 NOK. Sursa: nav.no, arbeidstilsynet.no

Continuați să citiți pe ziarulromanesc.de