Moțiunea de cenzură nu a putut fi dezbătută și votată din cauza lipsei cvorumului, fiind prezenți doar 226 de senatori și deputați.
Ședința a fost închisă. Moțiunea de cenzură nu s-a mai dezbătut și nu se mai votează în sesiunea extraordinară.
„Am procedat la verificarea întrunirii cvorumului legal în vederea exprimării votului asupra ordinii de zi și a sesiunii extraordinare, acesta fiind de 226. Întrucât am constatat inexistența cvorumului nu am putut proceda la supunerea la vot a sesiunii extraordinare. Vă mulțumesc, declar ședința închisă”, a spus președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
Premierul Ludovic Orban a declarat luni că eșecul obținerii unui cvorum de ședință pentru votarea moțiunii de cenzură în Parlament este un lucru extrem de benefic pentru România, iar moțiunea era oricum neconstituțională.
„Este o moțiune de cenzură în afara cadrului constituțional. De 30 de ani nimeni nu a mai depus o moțiune de cenzură în vacanța parlamentară. Este nu numai într-o sesiune extraordinară. A fost depusă într-o sesiune extraordinară, a fost citită în altă sesiune extraordinară, s-a încercat votarea în sesiunea extraordinară prelungită și, din punctul meu de vedere, este consumată. Sigur că urmează să se pronunțe CCR.
În ceea ce ne privește, ca Guvern, considerăm că ceea ce s-a întâmplat azi este extrem de benefic pentru România. Guvernul trebuie să facă față unor provocări imediate și are nevoie de capacitate de exercițiu pentru a putea rezolva marile probleme cu care se confruntă România. Avem o serie de măsuri care trebuie implementate”, a declarat Orban.
În ziua votării nu au fost prezenți în sală cei de la PNL,USR, PMP, UDMR, Minoritățile Naționale și șapte parlamentari de la PSD.
Senatorii PSD Carmen Dan şi Roxana Paţurcă, precum şi deputaţii PSD Adrian Todor, Cătălin Rădulescu, Dan Ciocan şi deputaţii afiliaţi grupului PSD Marian Cucşa şi Sorin Bota (Partidul Republican) au lipsit de la şedinţa de luni.
Moțiunea de cenzură a fost depusă de 205 parlamentari PSD, fiind intitulată „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”.
Pentru ca guvernul să fie demis, era necesar ca minimum 233 de parlamentari să voteze în favoarea moțiunii de cenzură.
Votul ar trebui reluat în zilele următoare. Dar, de marți începe sesiunea ordinară a Legislativului. Curtea Constituțională trebuie să decidă dacă o moțiune depusă într-o sesiune poate fi votată în altă sesiune.
PNL a sesizat deja Curtea, care va audia pe 1 septembrie pozițiile părților. Decizia CCR are efecte doar în viitor. Dacă moțiunea ar fi trecut, luni, 31 august, hotărârea judecătorilor CCR nu ar fi schimbat votul, guvernul rămânea picat.