Sari la conținut

Premierul Cîțu: Nu văd sensul unui pașaport de vaccinare. Ar însemna o discriminare pentru cei care ar dori să se vaccineze și nu pot să o facă

Etichete:
17/03/2021 05:56 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:47

Introducerea unor pașapoarte de vaccinare în acest moment ar însemna o discriminare pentru cei care vor să se vaccineze și nu pot, spune premierul Florin Cîțu.

„În ceea ce privește un pașaport de vaccinare, până când nu am dat șansa tuturor cetățenilor români să se vaccineze nu văd sensul acestui pașaport. Ar însemna o discriminare pentru cei care vor să se vaccineze și nu pot. Deci până în momentul în care vom da șansa tuturor să se vaccineze nu avem o discuție”, spune Florin Cîțu.

El spune că persoanele care s-au vaccinat deja au primit certificate.

„În România persoanele care se vaccinează primesc un certificat care are și un cod unic. Avem deja această dovadă”, precizează Cîțu.

Declaraţia premierului României vine în contextul în care miercuri urmează să fie prezentat „pașaportul verde”.

La râdul săr, europarlamentarul Cristain Bușoi a anunțat că i-a trimis o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în calitate de șef al Comisiei pentru Industrie a Parlamentului European, în care îi solicită ca pașaportul de vaccinare – „certificatul verde digital” – să nu fie o condiție obligatorie pentru mobilitatea cetățenilor și să nu împiedice libera circulație, mai ales că populația, în majoritate, nu este încă vaccinată.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc