in

Muncitorii români se duc să salveze agricultura Germaniei: Alte trei curse decolează astăzi de pe Otopeni

Opt curse aeriene au fost programate vineri, 10 aprilie, pentru decolare de pe Aeroportul Otopeni, trei dintre acestea pentru transportul lucrătorilor români în Germania, potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.

Este vorba despre curse către Madrid, Barcelona, Atena, Stockholm, Malmo, Hamburg, Nürnberg şi Düsseldorf.

“Cele de Atena, Stockholm şi Malmo sunt curse regulate. Barcelona şi Madrid sunt curse speciale charter pentru repatriere, iar Hamburg, Nürnberg, Düsseldorf – chartere cu lucrători”, a precizat Valentin Iordache, conform Agerpres.

Cursele pentru Madrid, Barcelona şi Stockholm au decolat deja.

Conform Ordonanţei militare nr 8, din 9 aprilie, se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14 aprilie 2020.

Măsura prevăzută nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Totodată, sunt permise zborurile efectuate de toţi transportatorii aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităţilor competente din ţara de origine şi de destinaţie.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dispus cercetarea modului în care au fost organizate transporturile rutiere către aeroport din judeţele de domiciliu ale cetăţenilor care urmau să zboare de pe Aeroportul din Cluj. Prin intermediul Autorităţii Rutiere Române (ARR) şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) se va verifica raportarea acestor curse ocazionale efectuate de operatori de transport rutier.

De asemenea, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, şeful de la Transporturi a solicitat să fie elaborat un Ordin de ministru care să reglementeze procedura referitoare la organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte ţări.

Măsurile vin în contextul în care joi sute de oameni care plecau în Germania la muncă s-au îmbulzit pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, iar prefectul Mircea Abrudean a trimis jandarmi care să-i disperseze, pentru respectarea distanţei sociale necesare din cauza coronavirusului. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul aglomerării de pe aeroportul “Avram Iancu”.


Merkel: „Există motive de optimism prudent. Respectați restricțiile de Paște”

Germania: Polițiștii vor monitoriza dintr-un dirijabil locuitorii care ies la iarbă verde de Paște