O roată a unei maşini s-a desprins în mers la peste 100 de kilometri la oră şi a provocat dezastru. Un tir şi un microbuz au fost prinse în carambol.
Accidentul s-a produs vineri, 6 decembrie, în jurul orei 7.30 dimineața, pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad-Timișoara.
Un pasager din maşină şi-a pierdut viaţa. Alţi şase oameni au răni grave după ce au rămas încarceraţi în microbuz, scrie Observator. Se întorceau acasă din Germania. În timp ce poliţiştii încearcă să afle ce s-a întâmplat, specialiştii atrag atenţia că şoselele sunt pline de „bombe” pe roţi.
Într-o misiune contracronometru, zeci de pompieri au scos şase oameni captivi într-un morman de fiare. Atât a mai rămas din microbuzul cu care au venit acasă din Germania. Abia intraseră în ţară când, pe autostrada Arad-Timişoara au fost prinşi într-un carambol.
Roata din stânga – spate a maşinii care circula în faţa microbuzului s-a desprins în mers. Scăpată de sub control, maşina s-a izbit de parapetul de protectie, s-a rotit pe şosea apoi a intrat într-un TIR care circula pe prima bandă. Microbuzul nu a mai putut evita impactul. A lovit întâi maşina apoi spatele TIR-ului.
”Maşina s-a întors în faţa mea. Am văzut-o, am pus frână. Apoi microbuzul a intrat în mine”, a povestit șoferul TIR-ului.
În maşina rămasă fără roată, erau şoferul şi un bărbat care a murit pe loc. Pasagerii microbuzului au fost scoşi de salvatori după o oră
”Veneam din Germania acasă, de la munca. Acasă in Românesti, Dâmbovița”, a declarat un rănit.
Victimele au fost duse la două spitale din Timişoara. Răniţii în stare mai gravă au ajuns la Spitalul Judeţean.
Poliţiştii care anchetează accidentul încearcă să afle cum a fost posibil ca roata autoturismului să se desprindă în mers. Unul dintre scenariile luate în calcul este că maşina avea grave probleme la sistemul de direcţie. Totuşi, Inspecţia Tehnică Periodică era valabilă. Cu toate acestea, şoselele ţării sunt pline de bombe pe roţi.