Sari la conținut

Crimă îngrozitoare în România: nemțoaică ucisă cu pumnii și ascunsă în portbagaj de iubitul român

20/07/2017 14:43 - ACTUALIZAT 28/04/2020 18:05

cadavru_deCrima înfiorătoare a avut loc în județul Satu Mare. Bărbatul gelos și-a ucis iubita, după care i-a ascuns cadavrul în portbagaj și a abandonat mașina.

Timp de cinci zile, nimeni n-a descoperit cadavrul, deşi scena a fost filmată cu o cameră de supraveghere. 

Potrivit procurorilor, în noaptea de 13-14 iulie, Meszaros Zsombor, prin lovituri repetate cu pumnul şi cu un corp dur în zona capului, a omorât-o pe L.N.J.- cetăţean german. Femeia, cu 18 ani mai în vârstă, era căsătorită și avea cu românul o relație extraconjugală.

Infracţiunea de omor a fost săvârşită în municipiul Satu Mare, în maşina aparţinând persoanei decedate.

Ulterior, Meszaros Zsombor a pus cadavrul femeii în portbagaj, iar maşina a abandonat-o sub o pasarelă din localitate, loc în care a şi fost găsită de organele de anchetă în seara de 17 iulie, acestea fiind alertate de dispariţia victimei de către rudele acesteia.

meszarosPotrivit primelor cercetări, omorul a fost generat de starea de gelozie în care se afla Meszaros Zsombor, precizează procurorii din Satu Mare. Tânărul de 27 de ani inițial a declarat anchetatorilor că de fapt era interesat numai de banii nemțoaicei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus reţinerea inculpatului Meszaros Zsombor, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, informează Jurnal din România.

Șoferul din Huși arestat în Germania pentru violarea și uciderea a două tinere, bătut crunt de ceilalți deținuți