in

Româncă dată dispărută în Germania, găsită moartă într-o pădure. Familia: „Poliția ne-a spus că nu e un caz grav”


O femeie din Făgăraş, judeţul Braşov, care fusese dată dispărută de familie, în Germania, a fost găsită fără viaţă. Anunţul a fost făcut miercuri, 10 februarie, de familie. Veronica Ailenei a fost descoperită decedată într-o pădure, potrivit rudelor, care au scris pe Facebook, fără a preciza cauza decesului, scrie bzb.ro.

Românca se afla în Germania de la începutul anului pentru a avea grijă de nepoţica sa. Femeia a plecat de acasă în data de 30 ianuarie şi de atunci nimeni nu ştia nimic de ea.

Copiii au încercat toate mijloacele pentru a o găsi: au căutată-o în toată zona, au anunţat Poliţia, au luat legătura inclusiv cu Poliţia de Frontieră, cu Consulatul General Român din München, dar şi cu Poliţia din România, în cazul în care ar fi plecat spre ţara noastră. Nu în ultimul rând, au făcut anunţuri pe Facebook, pe grupurile românilor din Germania, dar şi în România, au sunat la prieteni, cunoştinţe din Făgăraş, însă fără succes.

Româncă dispărută în Germania anul trecut, găsită moartă pe malul unui râu

Familia susţine că poliţia din Germania nu i-a acordat sprijin în găsirea femeii. Acţiunile de căutare au fost făcute doar de familie şi de voluntari. „Noi, ca familia, a trebuit să facem un grup de căutare pe jos, dar şi cu maşina, pentru că poliţia germană ne-a spus că nu este un caz grav iar ei au şi alte lucruri mai importante de făcut. Practic ne-au zis: căutaţi voi şi ne anunţaţi dacă găsiţi ceva, ceea ce nu mi se pare normal, pentru că dacă un german s-ar fi pierdut la noi în ţară, s-ar fi făcut mai mult decât atâta”, a declarat pentru Făgăraşul Tău Lela Ailenei, nora femeii dispărute.



Angela Merkel în Bundestag: Cei decedați sunt „mamele noastre, tații, copiii, rudele, prietenii pe care nu i-am putut păstra”

Merkel: „ Aveți răbdare, restricţiile nu vor fi menţinute mai mult decât va fi necesar”