Sari la conținut

Adrian Medrea, consultant financiar: „Îi învăț pe românii din Germania ce să facă cu banii lor”

23/07/2021 11:54 - ACTUALIZAT 23/07/2021 11:54

Adrian Medrea este consultant financiar și lucrează pentru una dintre cele mai mari companii financiare din Germania, unde ocupă funcția de Geschäftsstellenleiter (manager de sucursală) și coordonează o echipă de 20 consilieri financiari. Este originar din Alba-Iulia și a venit în Germania în anul 2013, împreună cu soția sa și cu cele patru fetițe.

Aflați în continuare, din interviul pe care a avut amabilitatea să ni-l acorde în exclusivitate, care sunt pașii pe care noi, românii de aici, ar trebui să îi parcurgem pentru a ne proteja împotriva dificultăților financiare ce pot să apară în orice etapă a vieții noastre din Germania.

Domnule Medrea, în ce domeniu activați?
«Activitatea mea se desfășoară în domeniul consultațiilor financiare și al asigurărilor.»

Aveți clienți români?
«Desigur! În birourile noastre din Karlsruhe, Ludwigshafen, Villingen-Schwenningen și Ludwigsburg avem printre clienți numeroși români stabiliți în Germania, pe care îi consiliem și îi sprijinim în diverse demersuri precum încheierea unor asigurări, accesarea creditelor de nevoi personale, refinanțări dar și pentru accesarea anumitor subvenții acordate de către statul german.»

Manuel Schwarz, avocat român în Germania: «Iată capcanele în care cad românii în această țară»

Cum îi ajutați?
«De multe ori sunt întrebat ce fac eu de fapt si cu ce mă ocup ca Vermögensberater, iar răspunsul meu e că, în vreme ce oamenii au fost învățați să lucreze pentru bani, eu, ca si consultant financiar, îi învăț cum să facă în așa fel ca banii să lucreze pentru ei, iar pentru acest lucru este nevoie de un minim de cunoștințe de educație financiară.

Practic, educația financiară ar trebui să înceapă de la cele mai fragede vârste. Cu cât putem explica mai devreme copiilor ce sunt banii, de unde provin, cum îi pot economisi și cum își pot face singuri un buget, cu atât va fi mai ușor să așeze apoi informații mai complexe din universul finanțelor.»

Educația financiară

Ne lipsește această educație?
«Așa cum bine se știe, din păcate, România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte educaţia financiară. Doar 1 din 5 români are o înţelegere destul de bună a produselor financiare (conform agenţiei de rating Standard & Poor’s).

Știu că trăim vremuri complicate, cu pandemii, rate ale șomajului ridicate, incertitudine, însă tocmai acestea trebuie să fie un impuls chiar și pentru cele mai primare forme de economisire.

Mariana Daina, consultant financiar în Germania: „Românii încep să semene cu nemții, sunt mai atenți la cum își cheltuie banii în această perioadă”

Fără bani puși deoparte, scade încrederea că viitorul poate aduce și ceva bun. Este o chestiune care poate regla mecanismele la nivel mental.

Banii puși deoparte azi, pentru zile negre, îți conferă o siguranță psihică, una care îți induce ideea că poți muta munții din loc. Înainte să cheltuim, economisim!

Am constatat, prin miile de consultanțe financiare individuale pe care le-am avut până acum, că românii nu prea știu, dar își doresc să învețe să economisească.

Partea cea mai neplăcută este aceea că alegerea adultului influențează viitorul copilului. În acest caz, lipsa banilor puși în instrumente de economisire pentru copilul de azi, pot duce la pierderea unor șanse pentru adultul de mâine.»

Asigurarea

Uneori, nu e așa de simplu… Se întâmplă să apară, cum spuneați și dumneavoastră, situații neprevăzute, care ne împiedică să economisim.
«Fără îndoială, dar aici putem lua în calcul inclusiv partea de asigurări și protecție personală si familială. Pot apărea accidente sau alte situații neprevăzute.

Una dintre cele mai importante asigurări este cea de răspundere civilă (PrivatHaftpflichtversicherung).

Potrivit codului civil (BGB -Bürgerliche Gesetzbuch) orice persoană răspunde nelimitat de daunele cauzate altor persoane, firme sau instituţii, această asigurare oferă acoperire persoanelor care se fac responsabile de producerea unor evenimente nedorite şi trebuie să răspundă prin plata unor daune morale, materiale sau financiare.

De asemenea este bine de știut că sunt excluse daunele cauzate cu premeditare şi cele în urma unor fapte penale, cum ar fi vătămarea corporală sau, mai grav, chiar decesul.

Sumele de asigurare variază de la 1 milion la 50 milioane de euro, în funcţie de tariful asigurării sau de preferinţa clientului.

Statistic vorbind, 80% din populația Germaniei deţine o asemenea poliţă, preţul mediu al unei asigurări de răspundere civilă fiind de 8€ pe lună pentru persoane singure şi aproximativ 11€ pe lună pentru familii.»

Gloria Lungu, consilier financiar: „Mulți români iau credite în Germania pentru a-și cumpăra case în România”

Sunt mulți românii care își fac o astfel de asigurare?
«Statistic vorbind, aproximativ 5-10 români aleg să mă contacteze săptămânal pentru a se informa sau a încheia această asigurare în Germania.

Bineînțeles că sunt și alte asigurări care se mai pot încheia și care se recomandă, cum ar fi cea de accident (Unfallversicherung).»

Omul sau mașina?

Cât de importantă este aceasta?
«Statistica spune că cele mai multe accidente au loc în afara programului de lucru și acest aspect ar trebui să determine oarecum luarea unei decizii în acest sens.

După cum se știe, viața este plină de evenimente neprevăzute și, din păcate, acestea nu sunt mereu dintre cele mai plăcute. Accidentele au loc oriunde și în momente neașteptate.

În cele mai multe cazuri, consecințele de natură medicală sunt mai severe decât ne-am putea imagina, iar referitor la aceasta asigurare pot spune că atunci când cineva vine la mine la birou să încheie o asigurare auto, la întrebarea mea referitoare la ce e mai important pentru acel client, mașina pe care urmează să o asigure sau el, ca persoana, ce credeți că răspund?

Din 10 clienți, toți afirmă că ei sunt mai importanți decât mașina.

Dar, în realitate, ei nu au această asigurare, nefiind puși la adăpost pentru cazul în care ar avea un accident cu vătămare corporală și care ar putea avea urmări neprevăzute sau neplăcute.»

Totuși, aceste asigurări costă bani și unii ar putea argumenta că încă nu sunt suficient de stabili financiar pentru a se gândi la ele. Ce le-ați răspunde?
«Un aspect important ar mai fi acela că aceste doua asigurări se pot deduce fiscal în fiecare an prin declarația fiscală (Steuererklärung).

Prin urmare, în acest sens am creat propriul meu motto: „O asigurare costă, dar mai scumpă este lipsa ei!“ Așadar, fiecare trebuie să acționeze în consecință, având însă grijă la eventuale repercusiuni.»

Un om realizat

În încheiere, spuneți-ne câte ceva despre viața dumneavoastră în Germania.
«Mă consider un om binecuvântat datorită a tot ceea ce am realizat până acum, atât în viața personală, cât și în cea profesională.

Viața personală trebuie sa fie un motiv de armonie și un fundament al vieții profesionale, iar împlinirea în carieră apare atunci când știi că ceea ce ai realizat face pe cineva fericit, devenind, în același timp, inspirație pentru ceilalți, transformând, schimbând și dezvoltând în semeni atitudini, reacții pozitive și determinarea de a-și îmbunătăți propriul stil de viață.

Devii om împlinit în plan profesional atunci când primești recunoștința celorlalți, atunci când ceilalți văd în tine un model demn de urmat.»

Pentru mine, caracterul este cea mai prețioasă resursă într-un raport profesional și de aceea, probabil, eu, alături de echipa mea, ne simțim ca o familie, așa cum de altfel este și compania pentru care lucrăm, Familienunternehmen.»

Unde vă pot contacta cei care doresc să afle mai multe informații despre cele discutate?
«Sunt mai multe modalități, dar cele mai simple ar fi prin accesarea site-ului meu, sau prin pagina de Facebook

Dan Bâra