O româncă, L.B., în vârstă de 31 de ani, condamnată la 10 ani de închisoare pentru furt în Germania, a fost prinsă în noaptea de marţi, 5 februarie, în jurul orei 00.30, în timp ce încerca să intre în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş.
„În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele femeii era emis, de către autorităţile germane, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Aceasta are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, citat de eBihoreanul.
Femeia are domiciliul în judeţul Suceava.
Poliţiştii de frontieră i-au întrerupt călătoria şi au predat-o unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Pedofil german, eliberat din arest în România. Localnicii sunt revoltați, se tem pentru copiii lor