Sari la conținut

Peste 50.000 de refugiaţi din Ucraina s-au angajat cu forme legale în Germania

17/11/2022 19:04 - ACTUALIZAT 17/11/2022 19:04
Refugiați ucraineni angajați legal în Germania

Refugiați ucraineni angajați legal în Germania. Peste 50.000 de refugiaţi de război din Ucraina şi-au găsit de lucru cu forme legale în Germania, potrivit Agenţiei federale germane pentru ocuparea forţei de muncă.

În august, 109.000 de ucraineni erau angajaţi în conformitate cu sistemul de asigurări sociale. Dintre aceştia, 51.000 sunt ucraineni veniţi în Germania de la începutul invaziei ruse din Ucraina, conform datelor agenţiei.

Germania: Numărul şomerilor a crescut în august. Înregistrarea ucrainenilor în căutarea unui loc de muncă, printre cauze

Un total de 609.000 de ucraineni erau înregistraţi la Agenţia federală de ocupare a forţei de muncă până pe 13 octombrie, inclusiv 204.000 copii.

Cifrele nu sunt aduse la zi, neexistând încă date privind angajările pe luna octombrie, dar estimativ se poate spune că peste un sfert dintre refugiaţii ucraineni care au vârsta adecvată pentru a lucra şi-au găsit un loc de muncă stabil.

Drept de ședere și muncă de până la trei ani în UE pentru ucrainenii care fug de război

Un sondaj nereprezentativ în rândul a aproape 1500 de ucraineni care au fugit din ţară, realizat de institutul Ifo din Munchen, a indicat că o cincime dintre ei şi-au găsit de lucru. Peste jumătate dintre ei au spus că sunt supracalificaţi.

„Disponibilitatea de a lucra este foarte ridicată în rândul refugiaţilor ucraineni”, a comentat Tetyana Panchenko, cercetătoare la Ifo.

Potrivit Ifo, majoritatea celor chestionaţi doresc să rămână în Germania pentru următorii doi ani, iar o treime ar vrea să se întoarcă în Ucraina.

Integrarea refugiaților ucraineni în Germania, un succes. „Ar trebui să servească drept exemplu pentru viitor”

Sursa: dpa. Agerpres. ZiarulRomanesc.de