Aproximativ 800 de poliţişti au participat la raiduri desfăşurate în apartamente şi birouri din nordul şi centrul Germaniei într-o amplă operaţiune împotriva unor presupuşi traficanţi de fiinţe umane, a anunţat marţi poliţia, relatează dpa.
Poliţiştii au acţionat pe baza a 21 de mandate de percheziţie la Hamburg, Bremen şi în alte părţi din nordul şi centrul Germaniei începând de luni seară şi până marţi, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.
Mai mulţi dintre suspecţi sunt acuzaţi că au făcut trafic cu persoane, în special din Republica Moldova, pe care le-au adus în Germania pentru muncă ilegală.
Mulţi dintre suspecţi ar avea legături cu mişcarea Reichsbuerger din Germania, care susţine că republica federală germană modernă este ilegitimă.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei a spus că trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 43 de ani au fost reţinuţi luni în oraşul-port Hamburg. Doi dintre ei sunt germani, iar al treilea este rus.
Autorităţile urmează să decidă marţi dacă ei vor fi arestaţi oficial, informează Agerpres.