Sari la conținut

Germania alocă 6,3 miliarde de euro pentru extinderea rapidă a rețelei de încărcare a autoturismelor electrice

19/10/2022 16:55 - ACTUALIZAT 19/10/2022 17:01
Puncte încărcare mașini electrice în Germania

Știri GermaniaPuncte încărcare mașini electrice în Germania. Guvernul german a aprobat miercuri, 19 octombrie, un plan care prevede cheltuirea a 6,3 miliarde de euro pe parcursul a trei ani pentru a extinde rapid reţeaua naţională de puncte de încărcare pentru automobilele electrice, în cadrul strategiei privind ajungerea la emisii zero, transmite Reuters.

Berlinul are deja un obiectiv privind construirea unui milion de puncte de încărcare în Germania până în 2030, însă, până acum, au fost construite doar aproximativ 70.000 de puncte de încărcare, care sunt vitale pentru a ajuta proprietarii de automobile electrice să parcurgă distanţe mari cu vehiculele lor care deseori au o autonomie limitată. De asemenea, autorităţile şi-au propus să ajungă la 15 milioane de vehicule electrice pe drumurile din Germania în 2030, faţă de aproximativ 1,5 milioane de vehicule în prezent.

Germania a adoptat o lege privind instalarea unei rețele publice de stații de încărcare ultrarapidă a mașinilor electrice

Puncte încărcare mașini electrice în Germania – 6,3 miliarde de euro pentru extinderea infrastructurii

O sumă de aproximativ 6,3 miliarde de euro a fost alocată pentru a accelera extinderea infrastructurii de încărcare a automobilelor electrice. Construcţia de puncte de încărcare în zonele rezidenţiale sau la benzinării urmează să fie accelerată, conform unui plan convenit cu industria şi cu autorităţile locale şi federale. Alte măsuri din acest plan includ urgentarea aprobărilor oficiale necesare pentru construcţia de puncte de încărcare.

„Obiectivul nostru: să accelerăm extinderea infrastructurii de încărcare, să simplificăm procesul de încărcare şi astfel să facilităm tranziţia pentru populaţie”, a declarat ministrul federal al Transporturilor, Volker Wissing. „Ştim că electromobilitatea se extinde rapid, aşa că trebuie să fim rapizi şi noi”, a adăugat Wissing.

În 2030, pe șoselele Germaniei vor circula 14 milioane de autoturisme electrice și hibride

Germania înregistrează o creştere exponenţială a vânzărilor de automobile electrice, iar Guvernul de la Berlin vrea să facă şi mai atractivă pentru cumpărători tranziţia la automobilele electrice, a mai spus Volker Wissing într-o conferinţă de presă.

Prima economie europeană este ţara unde activează mai mulţi producători de vehicule electrice, inclusiv Volkswagen şi Tesla, acesta din urmă având uzină chiar la marginea capitalei Berlin. Creşterea vânzărilor de vehicule electrice vine într-un context în care preţurile la electricitate au explodat, ca urmare a crizei energetice, alimentate de invazia rusească din Ucraina. Pentru a răspunde la această problemă, Guvernul german intenţionează să plafoneze preţurile la electricitate, iar Volker Wissing a spus că criza energetică nu ar trebui să deraieze obiectivele climatice pe termen lung. 

Lidl și Kaufland anulează un serviciu GRATUIT pentru clienți pentru a economisi energie

Sursa: Reuters. Agerpres. ZiarulRomanesc.de