Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă, 16 martie, în mai multe oraşe din Germania în semn de protest faţă de rasism şi de partidele de extremă dreapta, relatează dpa, citată de Agerpres.
Potrivit organizatorilor, aproximativ 2.500 de persoane au participat la Berlin la un marş împotriva rasismului, susţinut de Partidul Verzilor, partidul Die Linke, de stânga, Social-Democraţi şi de Centrul Musulman German din capitală.
Unii protestatari au afişat pancarte pe care se putea citi „Rasismul nu este o alternativă”, „Nu există spaţiu pentru nazişti”.
Participanţii au păstrat un moment de tăcere în memoria persoanelor ucise în atacurile asupra celor două moschei de vineri din Christchurch în Noua Zeelandă.
Marşuri similare au avut loc şi la Köln, Esenach şi Frankfurt.
Manifestanţii au avut în vizor în special partidul Alternativa pentru Germania, pe care l-au numit un rezervor al extremei drepte germane.
O serie de demonstraţii şi evenimente sunt prevăzute în aceste zile pentru a marca Săptămâna acţiunii europene împotriva rasismului (16-23 martie).
Rasism la Leipzig, a tras cu pistolul spre muncitorii români: „Dacă nu plecați, vă împușc”