Vicepreşedintele AfD Gauland a stârnit un val de critici atunci când a afirmat că „lumea nu şi-ar dori un vecin precum Boateng (n.r. fotbalist de culoare din naţionala Germaniei)”. Acest tip de rasism este des întâlnit în viaţa de zi cu zi, după cum dezvăluie în interviu acordat agenției de presă germane Deutsche Welle Daniel Bartel, de la Uniunea Anti-Discriminare.
„În Germania există rasism, aşa cum există şi oameni care nu îşi doresc să aibă printre vecini persoane de culoare sau imigranţi. Sunt direct calificaţi în funcţie de culoarea pielii. Este însă greu de apreciat cât de răspândit este rasismul” a declarat acesta.
Întrebat când se poate vorbi despre discriminare în relațiile dintre vecini, Bartel a afirmat că „sunt jignirile în întâlnirile întâmplătoare de pe scări, glumele proaste, vandalizarea cutiilor de scrisori, reclamaţiile nejustificate trimise proprietarilor. Sau chiar apelurile la poliţie. Locuinţa este un spaţiu intim, un spaţiu în care te retragi să îţi încarci bateriile. Aceste acţiuni atentează la sentimentul de siguranţă şi la starea de bine pe care trebuie să o regăseşti în propriul cămin. Şicanele îi afectează nu doar pe adulţi, ci şi pe copii.”
Chiar și unii proprietari sunt cunoscuți ca având atitudini discriminatorii față de chiriașii străini: „Resentimentele se regăsesc în toate fazele, începând de la căutarea unei locuinţe, la vizitarea acesteia, la acceptarea de a sta de vorbă cu persoanele cu accent şi până la solicitarea nejustificată a unor documente suplimentare. Apoi sunt relaţiile tensionate dintre proprietar şi chiriaş. Anul trecut am avut un caz la Berlin unde s-a mărit selectiv preţul chiriei. Un mare proprietar a majorat preţul chiriilor doar pentru apartamentele închiriate de persoane de origine străină”, a afirmat Daniel Bartel, subliniind că discriminarea se mai regăseşte şi în anularea contractului de închiriere, fără motive clare.
Angajații temporari și munca subcontractată: Coaliția găsește soluții împotriva „sclaviei moderne”
Discriminarea este un fenomen destul de răspândit în Germania, în toate domeniile, nu doar în ceea ce privește latura imobiliarelor. Bartel a dat în acest sens un exemplu chiar din domeniul sănătății: „Auzim relativ des de oameni infectaţi cu HIV care nu sunt trataţi sau care sunt primiţi doar în anumite intervale orare de medici în cabinetele proprii. Asistenţii sociali care încearcă să le obţină programări nu au prea mult succes. Dacă sună şi spun că vor o programare pentru o cunoştinţă, fără a se referi la originea acesteia, obţin dintr-o dată o programare.”
Deși discriminarea nu poate fi ușor dovedită, legea este de partea victimelor. Dacă au destule dovezi, atunci pot apela la justiţie. Procesul în sine este însă destul de anevoios şi mulţi renunţă din start. Majoritatea nu vrea să investească timp şi energie într-un proces, fără a avea dovezi concrete. În cele mai multe cazuri discriminarea nu este explicită. Când îi întrebi dacă au apartamente libere, îţi răspund zâmbind: „ne pare rău, dar nu mai avem nimic liber”, deşi realitatea este alta, a mai dezvăluit Daniel Bartel în cadrul interviului.
Planul Germaniei de a tăia ajutoarele sociale, nesusținut de datele statistice