Primăriile mai multor oraşe germane au fost evacuate marţi după primirea în cursul nopţii pe email a unor ameninţări, în unele cazuri ameninţări cu bombă, au precizat mai multe unităţi de poliţie, citate de Reuters.
„A fost primită o ameninţare la adresa oraşului Augsburg, primăria a fost evacuată, investigăm”, a scris pe Twitter poliţia din acest oraş din sudul ţării.
Postări similare pe Twitter ale unităţilor de poliţie locale s-au înregistrat şi în cazul oraşelor Neunkirchen şi Kaiserslautern (vest), Chemnitz (est), Goettingen (centru) şi Rendsburg (nord).
Majoritatea unităţilor de poliţie au precizat că au folosit câini dresaţi pentru depistarea explozibililor, iar traficul local a fost întrerupt.
Publicaţia Bild a citat o sursă a poliţiei care a indicat că nivelul ameninţării a rămas neschimbat.
În ianuarie, instanţele din trei oraşe germane au primit ameninţări cu bombă, dar nu s-a produs nicio explozie, informează Agerpres.
Amenințare cu bombă în Germania. Autoritățile au închis un Târg de Crăciun