Sari la conținut

Amenințare cu bombă în Germania. Autoritățile au închis un Târg de Crăciun

20/12/2018 15:24 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:25

Autorităţile germane au închis joi, 20 decembrie, centrul oraşului Heider şi târgul de Crăciun din acesta, după o ameninţare cu bombă trimisă prin e-mail în cursul dimineţii, au declarat autorităţile locale, menţionând că operaţiunea este în desfăşurare, relatează presa germană.

Poliţiştii cercetează clădirile din zona centrală a oraşului, zona fiind închisă până la finalizarea investigaţiei.

Ameninţarea cu bombă viza târgul de Crăciun organizat în oraşul situat în landul Schleswig-Holstein.

Autorităţile au ordonat închiderea mai multor magazine, restaurante şi bănci din zonă, precum şi a șoselei B203, scrie Mediafax.