Un om al străzii de origine română a trăit un șoc în momentul în care, duminică, l-a găsit pe fratele său, fără suflare, sub podul de la Rödingsmarkt din orașul Hamburg.
Potrivit cotidianului german Bild, bărbatul a descoperit cadavrul acestuia în jurul orei 15:00. Deși a chemat imediat pompierii, medicul sosit la fața locului nu a mai avut ce face decât să constate decesul acestuia.
Trupul românului în vârstă de 45 de ani a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, unde urmează să se stabilească cu exactitate cauza morții.
Primele indicii arată că românul ar fi degerat din cauza temperaturilor scăzute, în special din timpul nopții, devenind astfel prima victimă a gerului de anul acesta. Fratele îndurerat al victimei și o altă cunoștință au fost duși la un centru de urgență pentru oamenii fără adăpost.