Autorităţile germane au arestat patru persoane pe care le suspectează de furnizare de sprijin financiar pentru Statul Islamic, transmite dpa, citată de Agerpres.
„Pot să confirm patru mandate de arest emise de înalta curte a landului pentru susţinere a Statului Islamic”, a declarat miercuri procurorul Jana Frombach din Hamburg, pe marginea unei informaţii din ziarul Kieler Nachrichten.
Arestările au fost operate în oraşul Neumuenster din landul Schleswig-Holstein, în nordul Germaniei.
CITIȚI ȘI: Crimă șocantă în Germania: Un sirian și-a ucis soția și a transmis totul LIVE pe Facebook
Potrivit informaţiei din presă, o femeie din Schleswig-Holstein, care a emigrat în Siria şi s-a alăturat SI, a primit în 2017 zeci de mii de euro.
Cei arestaţi sunt acuzaţi de „susţinere comună a unei organizaţii teroriste străine”, a spus Frombach.
Mai înainte de arestări, două proprietăţi din Neumuenster şi o alta din Hamburg au fost percheziţionate.
Atentat plănuit în Germania: Poliția din Chemnitz a mai reținut un suspect