Sari la conținut

Pensionarii români din străinătate vor trebui să demonstreze de două ori pe an că nu au murit

29/08/2018 09:53 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:16

Pensionarii care au domiciliul stabil în străinătate şi primesc pensia lunară de la Casele de pensii din România vor fi nevoiţi să trimită de două ori pe an autorităţilor un „certificat de viaţă”. Procedura de transmitere va fi stabilită prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii publice (CNPP), scrie Adevărul.

Noua lege a pensiilor, supusă dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Muncii, obligă pensionarii cu domiciliul stabil în străinătate să informeze de două ori pe an autorităţile din România că încă mai trăiesc.

„Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor băneşti acordate de casele teritoriale de pensii stabiliţi pe teritoriul altor state, denumiţi în continuare beneficiari nerezidenţi, au obligaţia de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viaţă”, se arată la alin. (5) al art. 102 din noua lege a pensiilor.

Procedura de transmitere a certificatului de viaţă se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNPP, este prevăzut în următorul alineat al aceluiaşi articol.

Pe de altă parte, legea prevede că beneficiarul va suporta cheltuielile de transfer a drepturilor băneşti.

„ Cheltuielile generate de transferul în străinătate al prestaţiilor de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepţia plăţilor care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr.197/2010, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporţional, de către beneficiar şi de către casele teritoriale de pensii. Cheltuielile generate de transferul din străinătate al prestaţiilor de asigurări sociale, cuvenite şi neîncasate, se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat”, prevede actul normativ.

Ai lucrat în străinătate şi te-ai întors în România? Fugi la Fisc să declari ce-ai câștigat

Continuați să citiți în Ziarul Românesc