Preşedintele României a început una din cele mai lungi vizite din mandatul său, de cinci zile, în Germania. Potrivit unui anunţ al Preşedinţiei, Klaus Iohannis se află în perioada 10-14 februarie în Republica Federală Germania, unde va participa la „Conferinţa de Securitate de la München”. Aflată la cea de-a 52-a ediţie, această manifestare este considerată cel mai relevant forum internaţional pe tema politicii de securitate, care reuneşte anual înalţi oficiali şi analişti politici.
Coloana oficială a preşedintelui României la Munchen (foto pagina FB Bernd Fabritius)
Cu această ocazie, Preşedintele Klaus Iohannis are programata o vizită de lucru în landul Bavaria, în cadrul căreia va avea întrevederi cu Prim-ministrul landului Bavaria, domnul Horst Seehofer, şi cu Preşedintele Parlamentului de land, doamna Barbara Stamm.
Preşedintele a plecat miercuri din România. Joi s-a întâlnit cu Președinta Parlamentului landului Bavaria, doamna Barbara Stamm, cu care a discutat despre „importanța comunității românești din Bavaria şi a etnicilor germani originari din România, ca punte solidă de legătură și cooperare.”, potrivit unui comunicat de la Cotroceni.
La conferinţa pe teme de securitate de la München se va discuta despre Rusia, criza refugiaţilor, terorism, Siria, schimbări climatice, viitorul NATO.
Referitor la Rusia, poziţia României este că „izolarea nu este cea mai bună soluţie”, iar pe anumite paliere, cum este Siria, dialogul poate fi menţinut. De asemenea, preşedintele va susţine în cadrul conferinţei că sancţiunile impuse Rusiei pot fi ridicate treptat, dacă vor fi implementate acordurile de la Minsk, scrie Agerpres.
În programul preşedintelui sunt prevăzute şi întâlniri bilaterale cu mai mulţi oficiali europeni. La eveniment vor participa şefi de state, premieri, miniştri ai Apărării, miniştri de Externe, comisari europeni, dar şi oficiali din state non-europene.
Klaus Iohannis a fost deseori criticat pentru vizitele dese şi lungi în străinătate. Potrivit unei statistici de anul trecut, numai în primele opt luni de mandat, Iohannis a făcut 20 de vizite oficiale în străinătate în 12 ţări, petrecând 34 de zile în afara graniţelor, iar alte 16 zile s-a aflat în vacanţe în SUA, Portugalia şi Germania.