Un cuplu de fermieri din Saxonia Inferioară a descoperit săptămâna trecută că una dintre găinile lor a făcut un ou de dimensiuni impresionante, care cântărea 184 de grame, adică de două ori mai mare decât un ou Jumbo, potrivit platformei thelocal.de.
Săptămâna aceasta, probabil aceeași găină și-a doborât însă propriul record, cu un ou de 209 grame!
Muzeul de Istorie Naturală din Braunschweig s-a arătat interesat de a include oul pe lista de exponate.
CITEȘTE ȘI: Record obţinut de un român în Germania: a cules 900 de kg de coasta dracului într-o singură zi
Încă nu se cunoaște motivul pentru care găina respectivă a atins asemenea performanțe. Soții Ingrid și Günther Meyne susțin că își hrănesc toate găinile la fel: cu legume și boabe de cereale.
Deși oul poate fi considerat cu certitudine „uriaș”, acesta nu va intra în Cartea Recordurilor deoarece nu îl întrece în dimensiuni pe cel descoperit în Statele Unite ale Americii în anul 1956 și care cântărea nu mai puțin de 454 de grame. André Koch, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Naturală, susține însă că este cu siguranță foarte special la nivel național. Un singur ou de dimensiuni similare a mai fost luat în evidență în Germania în anii 1900.
ALȚI UTILIZATORI AU MAI CITIT ȘI: Produsele românești, ”vedete” la cel mai mare târg alimentar din lume, organizat la Köln
Un român, director la Centrul Aerospațial din Germania, cel mai bun inginer în domeniul roboticii
„Mein Kampf”, republicată pentru prima dată după al doilea Război Mondial, în Germania