Sari la conținut

Germania a decis noile RESTRICȚII. Cum se va schimba viața celor nevaccinați sau netrecuți prin boală

Etichete:
02/12/2021 18:09 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:45

Regulile anticoronavirus vor fi înăsprite în toată Germania, au decis joi autoritățile de la nivel național și de land în cadrul unei ședințe la care au participat, în afară de liderii landurilor, și Angela Merkel și viitorul cancelar, Olaf Scholz.

Vă prezentăm în continuare deciziile care vor schimba complet viața în Germania, în special a celor nevaccinați.   

  • Campanie de vaccinare

Autoritățile au decis să efectueze până la 30 de milioane de vaccinări cu prima doză, a doua și cea de rapel până la sfârșitul anului. Un comitet de criză nou format are scopul de a preveni problemele cu livrarea și distribuția vaccinurilor. Medicii vor putea în scurt timp delega vaccinările farmaciștilor, stomatologilor și asistenților medicali. În acest sens, se va efectua curând o modificare legislativă permanentă.

Aproape un milion de vaccinuri, administrate într-o singură zi în Germania. În viitor, cei care nu se vaccinează ar putea fi amendați

Deoarece protecția împotriva vaccinării scade în timp, statutul de vaccinare ar trebui să-și piardă recunoașterea de „completă” după o anumită perioadă de timp, dacă nu este efectuat rapelul. Germania ar urma să se raporteze la intențiile de la nivel UE în acest sens, unde este în discuție o limită de nouă luni.

  • Vaccinarea obligatorie

Guvernul federal introduce obligativitatea vaccinării pentru angajații din sectoarele în care se lucrează direct cu persoanele, de exemplu în azilurile de bătrâni și în spitale.

În plus, se așteaptă ca Bundestagul să aprobe „cu promptitudine o vaccinare obligatorie” a întregii populații. Aceasta ar putea intra în vigoare de îndată ce toți cei care pot să fie vaccinați vor avea posibilitatea să se imunizeze, cel mai probabil în februarie 2022.

Până la sfârșitul anului, Consiliul de Etică ar trebui să elaboreze o recomandare în acest sens.

  • Reguli 2G

La nivel național și indiferent de incidența la șapte zile, accesul în facilități de agrement, la evenimente culturale (cinema, teatru etc.) sau în restaurante, va fi posibil doar pentru cei care au fost vaccinați și pentru cei care s-au vindecat. În plus, poate fi solicitat un test curent (2G-Plus).

Conform noilor decizii, regula 2G va fi extinsă și la comerțul cu amănuntul, însă magazinele pentru nevoi zilnice sunt excluse.

  • Restricții de contact

Restricțiile de contact pentru persoanele nevaccinate vor fi înăsprite: Întâlnirile în spații publice și private, la care participă persoane nevaccinate și netrecute prin boală, se vor limita la propria gospodărie și la maximum două persoane din altă gospodărie.

Germania, Curtea Constituțională: „Restricțiile sunt legale”

Soții și partenerii de viață sunt considerați a fi o singură gospodărie – chiar dacă nu au un loc de reședință comun. Copiii sub 14 ani sunt scutiți de la această regulă.

Noua reglementare nu afectează întâlnirile private la care participă doar cei vaccinați sau vindecați.

În școli este obligatorie masca pentru toate clasele.

  • Evenimente majore

Numărul de participanți la evenimente majore, sportive sau culturale, de exemplu, este limitat. Atât în ​​interior, cât și în exterior, doar de la 30 până la 50% din capacitate poate fi utilizată.

Există o limită superioară de 5.000 de persoane pentru spațiile interioare și de maximum 15.000 de persoane pentru evenimentele în aer liber, ceea ce înseamnă că meciurile de fotbal sunt limitate la maximum 15.000 de spectatori, iar pe stadioane se poate folosi maximum 50 la sută din capacitate.

De asemenea, există o cerință de mască și de respectare a regulii 2G, conform căreia sunt admiși doar vaccinații și vindecații de Covid-19. În plus, este posibil să fie solicitat și un test negativ. În landurile cu rate mari de infectare, anumite evenimente pot fi anulate. 

  • Cluburi, discoteci și petreceri private

În zonele cu o incidență mai mare de 350, cluburile și discotecile indoor vor fi închise. La o incidență de 350, la petrecerile și adunările private pot participa cel mult 50 de persoane (vaccinate sau vindecate). În zona exterioară, această limită este de 200 de persoane.

  • Revelion

La fel ca și anul precedent, vânzarea petardelor și artificiilor este interzisă. În plus, autoritățile locale au obligația de a interzice utilizarea lor în locuri aglomerate.  

  • Legea privind protecția împotriva infecțiilor

Autoritățile au convenit să revizuiască Legea privind protecția împotriva infecțiilor pentru ca landurile să dispună de „măsuri suplimentare adecvate”, precum închiderea temporară a restaurantelor, interzicerea distribuției sau consumului de alcool, restricționarea aglomerației, restricții privind cazarea la hotel, informează Tagesschau.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc