Sari la conținut

Germania, Curtea Constituțională: „Restricțiile sunt legale”

30/11/2021 12:37 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:45

Curtea Constituțională a Germaniei a hotărât marți, 30 noiembrie, că restricțiile ample pentru a stopa infecțiile cu coronavirus, cum ar fi interdicțiile de acces în anumite locuri publice, închiderea școlilor și restricțiile de contact, așa-numita frână de urgență, sunt legale, într-o decizie care ar putea deschide calea pentru noi restricții.

Verdictul a venit cu câteva ore înainte ca Angela Merkel să se întâlnească cu succesorul ei desemnat, Olaf Scholz, precum și cu liderii regionali ai celor 16 landuri ale Germaniei, cu privire la înăsprirea restricțiilor pentru a stopa infecțiile.

Helge Braun, șeful de cabinet al lui Merkel, a declarat pentru postul RTL că decizia instanței va arăta „pe care dintre cele două căi ar trebui să mergem”.

Întâlnirea, care urmează să aibă loc de la distanță, are loc pe fondul unui val record de infecții în Germania.

Germania a înregistrat 45.753 de noi infecții marți și 388 de decese, potrivit Institutului Robert Koch.

Spitalele au tras de mult un semnal de alarmă, multe dintre ele fiind deja peste capacitate și trimițând pacienți în alte părți ale Germaniei.

Germania instituie un comitet de urgență Covid-19 pentru revizuirea restricțiilor. Un general, propus pentru șefie

Pentru a controla creșterea, cea mai mare economie a Europei a început, în ultimele săptămâni, să le ceară oamenilor să demonstreze că sunt vaccinați, s-au vindecat de Covid 19 sau au fost recent testați negativ înainte de a putea călători cu transportul public sau de a intra la locul de muncă.

Câteva dintre zonele cele mai afectate au mers mai departe, anulând evenimente mari, cum ar fi piețele de Crăciun, și interzicând acesul pentru cei nevaccinati în baruri, săli de sport și facilități de agrement.

Dar, infecțiile atingând noi recorduri zi de zi, apelurile pentru restricții suplimentare au crescut.

„Închidere pentru cei nevaccinati”

Vicecancelarul în așteptare al Germaniei, Robert Habeck, a cerut marți restricții mai dure pentru a încetini răspândirea bolii.

„Ceea ce trebuie să se întâmple este absolut clar: contactele trebuie reduse”, a spus co-liderul Partidului Verzilor, cerând, de asemenea, interzicerea accesului persoanelor nevaccinate în „toate facilităţile publice”, în afară de magazinele esenţiale.

Germania: Accesul la locul de muncă, în autobuze sau trenuri, permis numai cu respectarea regulii 3G

„Vom avea nevoie de noi măsuri uniforme pentru a trece peste iarnă”, a spus Habeck, îndemnând, de asemenea, landurile federale germane să aplice „gama de opțiuni” pe care le au deja, cum ar fi anularea târgurilor de Crăciun.

„Acesta este – trebuie spus atât de dur – un blocaj pentru cei nevaccinati”, a subliniat acesta.