Sari la conținut

Noi detalii despre agresiunile sexuale din Darmstadt: Numărul denunțurilor crește în continuare

02/06/2016 05:00 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:33

Procurorii germani investighează plângerile depuse de 26 de femei care susţin că au fost victime ale unor agresiuni sexuale în cadrul festivalului de muzică din Darmstadt, vestul Germaniei, din weekend, iar poliţia a arestat deja trei bărbaţi de origine pakistaneză, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Până marţi seară, 26 de femei au denunţat agresiunile sexuale la care au fost supuse, fiind depuse 14 plângeri în mod oficial.

„Femeile au acuzat că au fost înconjurate de grupuri mici de bărbaţi care le-au atins în mod neadecvat”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei germane, precizând că plângerile sunt în prezent investigate de procurori.

Incidentul a readus în discuţie seria de agresiuni sexuale din Koln comise de bărbaţi „africani sau arabi” în Ajunul Anului Nou, în zona centrală a oraşului, care au vizat peste 100 de femei, ceea ce a stârnit un val de indignare în întreaga ţară faţă de politica deschisă a lui Merkel în privinţa imigranţilor. Peste un milion de imigranţi au depus solicitări de azil în Germania în cursul anului trecut.

Un nou scandal de agresiune sexuală a izbucnit în Germania

Poliţia din Darmstadt a anunţat că a arestat duminică trei suspecţi de origine pakistaneză cu vârste cuprinse între 28 şi 31 de ani. Doi sunt solicitanţi de azil, iar un al treilea provine tot din Pakistan, dar locuieşte în Germania de mai mult timp. Nu se ştie exact dacă şi acesta este solicitant de azil.

Tot mai multe femei au început să depună plângeri după ce au auzit de arestările de duminică făcute în cadrul festivalului de patru zile din Darmstadt, care atrage în total 300.000-400.000 de persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale.

În pofida scăderii cotei de popularitate de când a adoptat politica deschisă faţă de imigranţi, cancelarul german, Angela Merkel, a declarat pentru publicaţia Bunte că nu va restricţiona accesul extracomunitarilor care solicită asistenţă umanitară pe teritoriul german, aşa cum a procedat anul trecut.

Noi cazuri de agresiune sexuală în Germania: Trei tinere, hărțuite la Berlin în plină stradă

La trei luni de la incidentele din Köln de Anul Nou, un prim suspect a fost pus sub acuzare pentru agresiune sexuală

Părinții ei credeau că e în Germania, însă adolescenta era sechestrată și violată în Hunedoara de iubitul ei

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc