Mormintele a doi poliţişti berlinezi ucişi în timpul serviciului au fost vandalizate şi profanate cu svastici în cursul nopţii de indivizi neidentificaţi, a comunicat miercuri ministrul de interne al Berlinului, Andreas Geisel, transmit dpa şi AFP, citate de Agerpres.
‘Distrugerea şi profanarea mormintelor lor cu svastici este un gest mârşav’, a subliniat ministrul Geisel.
Poliţia berlineză anunţase mai devreme că cele două morminte din cartierul Buckow au fost vandalizate şi că ancheta a fost încredinţată serviciului de informaţii din cauza referirilor la nazism.
Cei doi poliţişti au fost ucişi în anii 2000, potrivit cotidianului local Berliner Zeitung. Roland Krüger a fost omorât în 2003, în cursul unui raid împotriva unei bande kurdo-libaneze, iar Uwe Lieschied a fost împuşcat în 2006 de un infractor pe care urma să-l aresteze. Ucigaşul a fost condamnat în 2007 la închisoare pe viaţă.
‘Cei doi poliţişti ucişi au căzut la datorie pentru ca noi să putem trăi paşnic şi în siguranţă. Profanarea atât de dezgustătoare a mormintelor lor arată un dispreţ îngrozitor pentru umanitate’, a reacţionat primarul Berlinului, Michael Mueller.
În 2016, o placă aşezată în memoria lui Lieschied la locul crimei a fost avariată prin incendiere. La acea vreme, o scrisoare de revendicare a fost postată pe un site al extremiştilor de stânga germani.
VIDEO/ S-a deghizat în Hitler și a străbătut toată Germania. Reacția nemților a fost incredibilă