Sari la conținut

Merkel: Este în interesul Germaniei să-şi asume o mai mare responsabilitate la nivel global

Etichete:
02/01/2019 09:12 - ACTUALIZAT 28/04/2020 22:10

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat luni, 31 decembrie, că este în interesul Germaniei să-şi asume o mai mare responsabilitate la nivel global într-un moment în care multilateralismul este obiectul unor atacuri constante, relatează AFP, citată de Agerpres.

În alocuţiunea sa tradiţională de Anul Nou, Merkel a menţionat faptul că vechile certitudini din jurul cooperării internaţionale sunt puse la încercare şi că este de datoria Germaniei să „se menţină, să argumenteze şi să lupte pentru propriile convingeri”.

Niciuna dintre provocările globale, cum ar fi schimbările climatice, mişcările migratorii sau lupta împotriva terorismului, nu va putea fi rezolvată de o singură ţară, a avertizat cancelarul german.

„Pentru binele nostru, dorim să răspundem la toate aceste provocări şi putem face aceasta cu atât mai bine luând în considerare interesele altora”, a spus cancelarul german în discursul său.

„Este lecţia a două războaie mondiale din secolul trecut”, a subliniat Angela Merkel, avertizând totuşi că „certitudinile cooperării internaţionale sunt puse la încercare”.

Potrivit cancelarului, Germania, care va deţine în 2019 şi 2020 unul dintre locurile de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, va promova „soluţiile globale”.

Merkel s-a angajat, de asemenea, să crească ajutoarele umanitare şi de dezvoltare precum şi bugetul pentru apărare.

Deşi nu l-a citat în mod special pe preşedintele american în acest discurs, afirmaţiile sale se disting din nou de criticile lui Donald Trump împotriva multilateralismului.

Cu ocazia Adunării Generale a ONU în septembrie, preşedintele american a respins „ideologia globalizării”, preferând „doctrina patriotismului”.

Câteva zile mai târziu, cancelarul german a reacţionat, avertizând împotriva tentaţiei de a „distruge” multilateralismul, şi în special ONU.

„Dar a distruge ceva fără să fi dezvoltat ceva nou este extrem de periculos şi poate distruge ordinea actuală care garantează pacea mai repede decât credem noi”, a avertizat Angela Merkel în cadrul unui miting electoral pentru alegerile legislative regionale din Bavaria.

Duminică se votează în landul Hessen. Merkel ar putea primi o nouă mare lovitură

Continuați să citiți în Ziarul Românesc