Sari la conținut

Merkel avertizează: „Suntem încă la începutul pandemiei. Noile focare pot apărea rapid”

Etichete:
28/05/2020 12:02 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

Într-un moment în care landurile germane relaxează restricţiile împotriva răspândirii noului coronavirus, cancelarul Angela Merkel a făcut apel miercuri, 27 mai, la unitate şi la consideraţie faţă de ceilalţi, după ce unele voci au pledat că măsurile de protecţie ar trebui ridicate mai repede, relatează DPA, citată de Agerpres.

Angela Merkel a subliniat nevoia unui acord asupra principiilor de bază, după o videoconferinţă cu şefii landurilor din partea de est a ţării.

Ea a enumerat respectarea distanţei de 1,5 între oameni şi acoperirea gurii şi a nasului în transportul public, precum şi în locurile în care distanţarea nu este posibilă, drept fundamentale în cadrul abordării de protejare reciprocă.

De asemenea, Merkel a spus că dacă se vor înregistra 50 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori pe săptămână, sau chiar 35 în unele landuri, atunci acestea ar trebui să trateze momentul ca pe un punct critic şi să ia măsuri pentru a împiedica creşterea numărului de infectări.

Comentariile ei au loc după apelurile unuia dintre premierii landurilor, Bodo Ramelow din Turingia, la o strategie mai puţin restrictivă.

Merkel a subliniat că germanii trebuie să aibă consideraţie pentru ceilalţi, pentru a le permite cât mai multor oameni posibil să participe la viaţa publică.

„Suntem încă la începutul pandemiei. Nu avem un vaccin sau un medicament”, a spus ea, adăugând că Germania are mai mult control asupra virusului şi mulţumindu-le cetăţenilor pentru modul în care s-au comportat de la începutul pandemiei.

Merkel a avertizat că noile focare pot apărea rapid, făcând referire la un lanţ de noi infectări asociate cu o biserică din Frankfurt şi la un altul care a putut fi legat de un restaurant din Saxonia Inferioară.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc