Sari la conținut

Maşini furate din Europa, pe străzile din România

13/10/2015 16:03

26 de autoturisme, două camioane, trei motociclete şi o rulotă, furate din Italia, Franţa, Germania, Belgia, Spania, Ungaria, Danemarca şi Luxemburg, au fost găsite în România, în cadrul unei acţiuni internaţionale sprijinite de Europol, Interpol, Tispol şi Frontex.

Acţiunea privind combaterea furtului şi a traficului internaţional cu autovehicule furate a fost organizată de statele membre, la propunerea Preşedinţiei Luxemburgheze a Uniunii Europene, arată Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

În cadrul operaţiunii, în perioada 30 septembrie – 1 octombrie, poliţiştii români au făcut verificări în trafic şi în locurile unde se vând autovehicule second-hand şi au găsit 33 de vehicule ce figurau ca fiind furate. Dintre cele peste 30 de vehicule găsite, 13 erau reclamate ca furate din Italia, cinci din Franţa, patru erau reclamate ca fiind furate din Germania, trei din Belgia, două din România şi câte una din Spania, Ungaria, Danemarca şi Luxemburg.

Două dintre vehicule aveau elementele de identificare contrafăcute, a precizat sursa citată. Autovehiculele au fost indisponibilizate şi vor fi supuse constatărilor tehnico-ştiinţifice. Cercetările sunt continuate, în colaborare cu celelalte state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, pentru repatrierea şi predarea autovehiculelor părţilor vătămate.

Persoanele care vor fi acuzate de furtul şi traficarea acestor vehicule, precum şi cele care au sprijinit, prin orice mijloace, înmatricularea în circulaţie a acestora în România urmează să fie anchetate. La nivel naţional, acţiunea a fost organizată şi coordonată de Direcţia de Investigaţii Criminale din Poliţia Română, cu sprijinul Unităţii Naţionale Europol a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.

La acţiune au participat poliţişti de la investigaţii criminale, poliţie rutieră şi ordine publică, precum şi poliţişti de frontieră. De asemenea, pentru realizarea unui schimb rapid de date şi informaţii necesare poliţiştilor aflaţi în teren, la sediul Europol din Haga au fost detaşaţi poliţişti specializaţi în traficul internaţional cu autovehicule furate, din fiecare stat participant. Acţiunea internaţională a fost sprijinită de Europol, Carpol, Interpol, Tispol şi Frontex.

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc