Datele statistice publicate recent arată că numărul de firme de transport din Germania și respectiv numărul de angajați ai firmelor de transport și logistică a crescut cu 4-5% în ultimii cinci ani, scrie traficmedia.ro.
Unul dintre motive este creșterea economică înregistrată de Germania între 2016 și 2020, dar și schimbările aduse de Pachetul Mobilitate, care creează obligația stabilirii firmei de transport în Germania pentru cine dorește să aibă acces la mărfurile care se încarcă sau se descarcă în Germania.
Iar apropierea de termenul la care Pachetul Mobilitate I intră complet în vigoare, februarie 2022, accelerează mutarea multor firme și parcuri de camioane în Germania, în paralel cu dorința de extindere a firmelor germane sau belgiene care au operat de mulți ani din România, Bulgaria, Slovacia sau Polonia. O dată cu înmatricularea de noi camioane și pensionarea șoferilor germani, pe piață s-a creat nevoia angajării de noi șoferi, însă Germania este printre țările vest-europene cu salariile cele mai mici pentru șoferi.
Cu salarii brute între 1.800 și 2.800 de euro pe lună, Germania nu poate atrage prea mulți cetățeni germani care să lucreze ca șoferi de camion și nici măcar șoferi est-europeni, care câștigă deja aceiași bani în țările de origine, cu tot cu indemnizații sau diurne.
Ca atare, din februarie firmele de transport germane trebuie să umble la portofel pentru a atrage șoferii est-europeni.
În același timp, industria de transport și logistică din Germania face presiuni pentru admiterea ucranienilor și bielorușilor în transportul local german, pentru a nu crea discriminare între firmele germane și firmele lituaniene care aduc în Germania șoferi non-EU din fosta Uniune Sovietică, cu costuri mai mici decât pentru șoferii care și-au obținut permisul de conducere și certificatul de pregătire profesională în UE.
Detlef Scheele, șeful Agenției Federale de Ocupare a Locurilor de muncă, a declarat în august că Germania are nevoie să importe 400.000 de imigranți calificați care să acopere golurile existente de la îngrijire la tehnicieni, operatori în logistică, cât și persoane cu studii superioare. Cifra reprezintă o dublare a numărului de imigranți cărora li se oferă în prezent drept de muncă.