Un incident grav a avut loc în Bavaria Superioară, Germania, unde un bărbat a fost împușcat mortal de poliție după ce și-a ținut captivă propria mamă și a atacat agenții cu un cuțit. Luni seară, bărbatul în vârstă de 35 de ani a sunat la numărul de urgență și a anunțat că și-a luat mama ostatică în casa lor din Grassau, districtul Traunstein. Poliția a intervenit imediat, trimițând mai multe echipaje care au înconjurat locuința.
Atac cu cuțit asupra poliției
Potrivit declarațiilor oficiale, bărbatul a atacat cu un cuțit polițiștii care au sunat la ușa casei. În fața pericolului iminent, agenții au deschis focul, rănindu-l mortal în zona pieptului. Deși i s-au acordat imediat îngrijiri medicale, bărbatul a decedat la fața locului.
CITIȚI ȘI ► Bărbat de 74 de ani, împușcat mortal de poliție în Germania
Mama bărbatului, care fusese ținută captivă, și polițiștii implicați în intervenție nu au suferit răni. Autoritățile au confirmat că bărbatul era cunoscut pentru antecedente de violență.
Ancheta privind acțiunea poliției
Conform procedurilor standard, Biroul Criminalistic al Bavariei a deschis o investigație pentru a verifica legalitatea folosirii armelor de foc de către polițiști în acest caz. Incidentele în care poliția din Germania este nevoită să folosească armele letale sunt relativ rare. În medie, astfel de situații au loc o dată sau de două ori pe lună.