Guvernul federal de la Berlin a decis să continue finanțarea profesorilor de limba germană din România cu suma de 1,35 milioane de euro.
Anunțul a fost făcut pe pagina Ambasadei Germaniei la București de pe Facebook:
„Săptămâna trecută a avut loc la sediul Ambasadei Germaniei de la București semnarea anuală a contractului de finanţare între Ministerul Federal de Externe al Germaniei şi Fundaţia Saxonia, pentru susţinerea financiară a profesorilor din învăţământul cu predare în limba germană. Programul Ministerului Federal de Externe, în valoare de 1,35 milioane de euro, derulat cu ajutorul Fundaţiei Saxonia, susţine financiar şi anul acesta peste 730 de profesori şi peste 200 de educatori din învăţământul cu predare în limba germană. Cererea pentru învăţământul cu predare în limba germană este tot mai mare, nu în ultimul rând şi datorită rolului important al minorităţii germane în România”, se menționează în postare.
Amintim că pe data de 9 mai, aflată la Sibiu în cadrul Summitului informal al liderilor UE, cancelarul german, Angela Merkel, a vorbit despre sprijinul financiar pe care îl va acorda Germania minorității germane din România.
„Încercăm să susținem acest lucru (faptul că etnicii germani au fost „o punte de legătură între țările noastre” și și-au moștenit cultura aici) cu 2,4 milioane de euro, inclusiv prin formarea profesorilor de limbă germană.
Ministrul de stat pentru Cultură din cadrul Cancelariei Federale are o inimă bună, ca și ministrul de Interne. Noi suntem mereu conectați cu nevoile voastre prin acest lucru și să știți că vă auzim”, a spus Merkel fiind invitată la sediul FDGR din Sibiu, potrivit turnusfatului.ro.