În Germania, numărul copiilor care depind de ajutoarele sociale este în creștere. Potrivit statisticilor Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă (Bundesagentur für Arbeit – BA), în luna iunie a acestui an, 2,05 milioane de copii și adolescenți sub 18 ani au primit ajutoare de la statul german, un plus de 5% față de anul 2016. Cu 41% a crescut însă numărul copiilor străini beneficiari ai acestor drepturi. Fenomenul nu se datorează” doar migrației refugiaților, ci și imigratiei, în special din România și din Bulgaria”, noteaza Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Hotnews.
Față de iunie 2016, mai mult cu 100.000 de copii au primit în 2017 ajutoare sociale de la statul german. Dintre cele 2 milioane de beneficiari ai acestor drepturi, numărul copiilor străini a crescut însă de la 170.000, la 583.639 în 2017.
În cazul refugiaților, situația se prezintă în felul urmator. După ce au fost recunoscuți ca solicitanți de protecție de către Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați (BAMF), refugiații nu mai primesc indemnizațiile de azil pe care le-au primit în timpul procedurilor in curs. Ei beneficiază de ajutor de stat, asemănător celui primit de șomerii germani pe termen lung, așa-numiții beneficiari de Hartz IV.
Rata lunară a acestui ajutor social este în prezent de 409 de euro pentru adulții singuri și de până la 311 de euro pentru copii si adolescenți. La aceasta se adaugă și acoperirea de către stat a unor costuri rezonabile pentru locuință.
Datorită procedurilor mai rapide de prelucrare a solicitărilor de azil, tot mai mulți refugiați primesc acum ajutorul social minim garantat și rambursarea costurilor de cazare. Ministerul Federal al Finantelor a aprobat săptamâna trecută o suplimentare cu 900 de milioane de euro a fondurilor alocate în acest sens, pentru anul 2017.
Potrivit statisticilor BA, aproximativ 205.000 de copii sirieni au primit beneficii Hartz IV la mijlocul anului 2017 – cu circa 112.500 mai mult decât în 2016. Numărul copiilor afgani care aparțin unor comunități nevoiașe a crescut cu aproximativ 25.000, la aproximativ 37.000. Pentru mijlocul anului 2017, studiul BA arată, de asemenea, aproximativ 51.000 de copii eligibili de a primi ajutoare sociale, din Irak. În anul 2016, numărul acestora a fost de 25.000.
Posibile fraude la încasarea alocațiilor pentru copii
Statisticile BA mai evidențiază și faptul că numărul solicitărilor de alocații pentru copii din România și Bulgaria a crescut simțitor. De la începutul anului 2014, cetățenii acestor țări au libertate de circulație totală în cadrul Uniunii Europene. Cu toate acestea, ei au dreptul la ajutoare sociale de stat, doar dacă au lucrat anterior în Germania. Conform informațiilor puse la dispoziție de BA, este suficient ca solicitantul să aibă o activitate sezonieră, un mini-job sau o activitate independentă.
În iunie 2017, alocațiile au fost plătite pentru 30.340 de copii din Bulgaria și 27.828 din România. Până la mijlocul anului 2014 au existat doar 11.345, respectiv 9.225 de beneficiari din aceste țări, prin urmare numărul lor s-a triplat în ultimii trei ani. Potrivit BA, Germania a plătit 537 milioane de euro unui număr de 168.400 de copii care trăiesc în alte state ale UE, un număr de cinci ori mai mare decât cel din 2010.
Într-un articol de anul acesta apărut în ziarul Bild, se scrie că guvernul federal presupune că mulți străini din UE primesc în mod ilegal alocația pentru copiii care trăiesc în țara lor de origine. Într-un răspuns din partea Ministerului de Finanțe la o petiție din Bundestag, citată de ziar, „există constatări din controale și examinări aleatorii, privind cererea necorespunzătoare pentru alocații pentru copii”. În plus, se poate observa „o creștere a abuzului la solicitarea de ajutoare de stat, într-o formă organizată”.
Înainte de alegerile parlamentare din Germania, Partidul Crestin-Democrat a făcut propuneri de scădere a alocației pentru copiii care nu trăiesc în Germania ai muncitorilor sau sezonierilor din alte țări ale UE, la nivelul celei din țara de origine. Cu minimum 184 euro/lună, alocația pentru copii în Germania este de zece ori mai mare decât cea din România, sau chiar din Polonia.
Curtea Europeană de Justiție a dat însă anul acesta o sentință, potrivit căreia lucrătorii sezonieri au dreptul la alocație pentru copii din Germania, chiar dacă acești copii locuiesc în patrie. Eventuala alocație primită de acolo se scade din cuantumul la nivel german.