Explozia automatului de bilete de tren din Halle a ucis un tânăr de 19 ani. Doi suspecți au fost arestați în timpul nopții, a declarat poliția duminică, 21 octombrie. În ultimele săptămâni, în oraș au fost aruncate în aer mai multe automate de bilete, informează Hotnews.
Potrivit investigațiilor preliminare, făptașii au introdus sâmbătă, 20 octombrie, un amestec de gaze în automatul de la stația S-Bahn Halle Neustadt și au provocat explozia. Detonația a fost atât de violentă, încât ușa dispozitivului ar fi fost aruncată pe peronul de vizavi.
Un mecanic de tren a fost cel care a dat peste corpul inert al tânărului, zăcând într-o baltă de sânge lângă automat. El a sunat imediat la numărul de urgență. Salvatorii au transportat, la scurt timp de la apel, victima grav rănită la spital. Acolo, tânărul de 19 de ani a murit puțin mai târziu.
Experții poliției au căutat intensiv și până noaptea târziu, după urme. În acțiune a fost implicat și un elicopter al Poliției Federale. Sâmbătă noaptea, trenurile nu au circulat, traseul fiind închis vreme de aproximativ cinci ore. „Duminică, traficul a fost repornit după orar”, a declarat o purtătoare de cuvânt a căilor ferate germane.
Tot în cursul nopții de 20 octombrie, poliția a arestat doi tineri, în varstă de 15 și 20 de ani. Aceștia se presupune că au fost implicați în devalizarea prin explozie a automatului, împreună cu tânărul decedat.
Anchetatorii au găsit la presupușii făptași și caseta de bani din automat. Poliția nu a făcut declarații referitoare la suma de bani găsită, spunând că „în acest stadiu al anchetei, valoarea prejudiciului este încă neclară“.
Identitatea celor trei presupuși făptași a fost stabilită de anchetatori. Potrivit Mitteldeutsche Zeitung (MZ), este vorba de doi locuitori din Halle și unul din Köthen, în landul estic Sachsen-Anhalt.
Există suspiciunea că ei ar fi implicați și în alte atacuri asemănătoare. Duminică, purtătorul de cuvânt al poliției locale a declarat pentru MZ, că „această ipoteză nu poate fi exclusă“. În Halle, numai în luna octombrie, poliția a înregistrat șapte alte cazuri de detonări: șase la automatele de bilete, unul la un ATM.
Potrivit Deutsche Bahn, răufăcătorii detonează în mod repetat automatele de bilete din gări, pentru a le jefui. Anul trecut s-au înregistrat 250 de cazuri, în scădere însă față de anii anteriori. De obicei, atacul se soldează doar cu daune materiale, în jur de 10.000 de euro pe automat.
Însă uneori lucrurile scapă de sub control, cum este cazul de față sau un altul din Dortmund, de anul trecut. Atunci, un atacator de 31 de ani a suferit, de la explozie, leziuni faciale severe și a murit chiar pe peron.