Sari la conținut

Schimbările lunii IUNIE în Germania: Condiții de călătorie din România, vaccinarea, vacanțele școlare

31/05/2021 11:43 - ACTUALIZAT 07/03/2024 09:36

Luna iunie aduce în Germania o serie de noutăți importante pentru cei care trăiesc și muncesc în această țară. Iată care sunt condițiile de călătorie, de când se elimină prioritatea la vaccinare și alte informații de interes:

Călătoria din România în Germania

Germania a exclus la sfârșitul lunii mai România de pe lista „zonelor cu risc”. Prin urmare, nu se mai aplică obligațiile specifice zonelor cu risc pentru persoanele care sosesc din România.

Cu toate acestea, se mențin condițiile generale privind deplasările pe cale aeriană, aplicabile indiferent de zona din care se sosește. Companiile aeriene verifică dovada testării, vaccinării complete sau vindecării, înainte de a permite îmbarcarea către Germania.

Germania este pe LISTA VERDE, se elimină carantina și testele PCR pentru românii care se întorc în țară

Conform autorităților germane, la intrarea pe cale rutieră nu este necesară prezentarea niciunui document cu privire la coronavirus, ci doar cele strict necesare călătoriei.

Atenție, aceste condiții rămân în vigoare atât timp cât țara noastră nu este considerată zonă cu risc epidemiologic de către autoritățile sanitare germane.

Se elimină prioritatea la vaccinare

Începând cu 7 iunie, programările la vaccinare vor fi permise tuturor celor cu vârsta peste 12 ani, indiferent dacă aparțin sau nu unui grup prioritar.

În prezent, programările la centrele de vaccinare sunt disponibile în majoritatea landurilor pentru persoanele peste 60 de ani, anumite profesii și cei cu afecțiuni medicale preexistente. În prezent, deși majoritatea landurilor permit deja medicilor de familie să administreze vaccinuri, programările pot fi destul de greu de obținut.

Încep vacanțele școlare

Pentru milioane de școlari, al doilea „an școlar coronavirus” se apropie de sfârșit. Copiii și tinerii din landurile de coastă din Mecklenburg-Pomerania de Vest și Schleswig-Holstein vor fi primii care își vor începe vacanța de vară – ultima lor zi de școală este 18 iunie.

Plecarea definitivă din Germania: Reziliere contracte, impozite, șomaj, Abmeldung

În Bavaria, vacanța va începe pe 30 iulie. Astfel, weekendul 31 iulie-1 august va fi singurul din Germania când toți școlarii vor fi în vacanța de vară în același timp.

Pașaport digital

Până la sfârșitul lunii iunie, ar trebui să fie posibil să se utilizeze un certificat digital de vaccinare împotriva Covid-19 în toată Germania, potrivit ministrului Sănătății, Jens Spahn.

Așa-numitul CovPass este planificat atât ca o aplicație separată, cât și ca o nouă funcție în aplicația existentă Coronavirus Warning.

Liber la călătorii în UE, „pașaportul Covid” a fost aprobat. «Fum alb, avem acord!»

Pașaportul digital de vaccinare nu numai că va certifica vaccinările Covid, ci va atesta și testarea negativă sau vindecarea după o infecție. Cu toate acestea, nu trebuie să devină obligatoriu: libretul de vaccinare tradițional „broșură galbenă” va rămâne valabil.

Deutsche Bahn introduce rambursări online pentru întârzierea trenurilor

Operatorul feroviar anunță două noutăți importante: Din iunie, pentru prima dată, va introduce posibilitatea obținerii de compensații online pentru întârzierea trenurilor. Procedura durează circa cinci minute și se face din aplicația de mobil „DB”.

Cealaltă noutate este introducerea unui nou tren de mare viteză – XXL-ICE. Cu 919 locuri și 13 vagoane, va fi cel mai mare de până acum. Potrivit Deutsche Bahn, prima zonă de operare va fi ruta dintre Hamburg, Köln, Stuttgart și München.

Operații de reatribuire a sexului la copii

Părinții copiilor intersexuali nu vor mai avea la dispoziție operații de reatribuire a sexului. Legea intră în vigoare la începutul lunii iunie și interzice tratamentele destinate alinierii aspectului fizic al unui copil cu caracteristicile sexului masculin sau feminin. Legea a fost introdusă pentru a permite copiilor să decidă singuri la o dată ulterioară asupra sexului cu care se identifică cel mai mult.

În Germania copiii de 13 ani sunt încurajați să muncească, iată câte ore pot munci și ce impozite plătesc

Excepțiile sunt permise numai dacă procedura nu poate fi amânată din punct de vedere medical și este aprobată de o comisie interdisciplinară. Estimările ridică numărul persoanelor din Germania născute cu caracter ambiguu de gen la aproximativ 160.000.

Mai multe ucenicii

Începând cu 1 iunie, companiile care își mențin sau chiar își extind locurile disponibile pentru ucenici în ciuda problemelor majore legate de coronavirus pot primi până la 6.000 de euro pentru fiecare loc de instruire, de două ori mai mult decât înainte. Companiile cu maximum 499 de angajați – în locul celor 249 anteriori – vor fi eligibile.