in

„Prelungirea restricțiilor ne duce la ruină”. Firmele de imobiliare din Germania se revoltă împotriva guvernului

Reprezentanţii sectorului imobiliar din Germania au criticat Berlinul pentru modul în care gestionează criza coronavirusului, susţinând că executivul nu are nicio strategie, în contextul în care un nou raport a relevat o scădere drastică a cererii de spaţii de birouri în ţară, relatează luni dpa.

“Prelungirea planificată a lockdownului cu încă o lună nu trebuie să vină fără măsuri suplimentare de ajutor pentru companiile ameninţate cu ruina”, a declarat preşedintele uneia dintre principalele asociaţii ale investitorilor imobiliari, Zentraler Immobilien Ausschuss (ZIA), Andreas Mattner.

După înfrângere, partidul lui Merkel recunoaște că trebuie să își îmbunătățească modul de gestionare a pandemiei

Mattner a făcut aceste remarci înaintea reuniunii care are loc luni între cancelarul Angela Merkel şi premierii celor 16 landuri consacrată planurilor vizând îngrădirea creşterii cazurilor de contaminare cu noul coronavirus, ce cuprind o extindere a actualului lockdown până pe 18 aprilie.

Potrivit responsabilului german, este de neînţeles de ce guvernul, în mod unilateral şi contrar recomandărilor unei majorităţi a experţilor, se concentrează doar pe indicatorii care măsoară incidenţa noilor cazuri.

În acelaşi timp, un raport realizat de compania de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle (JLL) a arătat că cererea de spaţii de birouri a scăzut semnificativ în principalele oraşe germane, în condiţiile în care tot mai mulţi angajaţi lucrează de acasă.

Germania se pregătește de un nou lockdown, decizia se va lua astăzi. Majoritatea germanilor sunt ÎMPOTRIVA înăspririi restricțiilor

Potrivit acestui raport, cererea de spaţii de birouri a scăzut în 2020 cu peste 30%, în medie, în şapte din cele mai mari oraşe din Germania comparativ cu anul precedent şi a rămas slabă în primele săptămâni din 2021. Evoluţia pieţei de birouri este considerată frecvent de analişti drept un indicator al sănătăţii economice în ansamblu, notează dpa.

Este de aşteptat ca cererea să-şi revină cu 10-15% în cursul acestui an, pe măsură ce înaintează campania de vaccinare anti-COVID-19, dar câştigul prevăzut nu va compensa cel mai probabil scăderile suferite de această industrie. Înainte de pandemie, piaţa spaţiilor de birouri era de mai mulţi ani pe o poziţie solidă, susţinută de performanţa economiei naţionale, a amintit raportul JLL.

Germania, la un pas de reînchidere totală. Rata de incidență se apropie de 100

Proprietarii încearcă deja să încurajeze companiile oferind discounturi, dar rata de ocupare a spaţiilor din principalele şapte oraşe se află la un minim istoric, a subliniat Helge Scheunemann, director de cercetare la JLL.

Cea mai grav afectată pare să fie piaţa de birouri din Stuttgart, unde cererea a scăzut cu 56%. La Berlin şi Munchen, scăderea a fost de 25%, potrivit raportului.


Tragedie în partidul lui Merkel: Un parlamentar a murit după ce i s-a făcut brusc rău în avion

Profesorii din Germania se plâng de regulile haotice din şcoli: „Oficialii nu au reuşit să-şi înveţe lecţia după mai bine de un an de la debutul pandemiei”